Soluții trimise

Rezumat problemă

#1097 Placare

O suprafaţă dreptunghiulară de înălţime N şi lăţime M unităţi trebuie acoperită perfect (placată) prin utilizarea unor plăci de formă dreptunghiulară de dimensiune 1 x P sau P x 1, unde P este un număr natural nenul. Suprafaţa dată poate fi privită ca un caroiaj cu NxM pătrăţele egale cu unitatea.

O placare corectă a suprafeţei iniţiale se memorează într-un fişier text folosind următoarele convenţii de codificare:

  • pe prima linie se precizează dimensiunile N şi M ale suprafeţei;
  • o placă dreptunghiulară de laţime P este codificată prin numărul natural P, iar o placă de înalţime P se codifică prin numărul întreg –P;
  • convenim ca placa având ambele dimensiuni egale cu unitatea să se codifice cu valoarea 1;
  • pe fiecare din cele N linii ale codificării se află câte un şir de valori întregi reprezentând, în ordine de la stânga la dreapta, codurile plăcilor care se găsesc amplasate începând de la respectiva linie;
  • codul P strict mai mare ca 1 al unei placi orizontale apare o singură dată pe linia corespunzătoare pe care se află placa, iar codul –P al unei placi verticale va apare o singură dată şi anume pe prima linie de la care placa respectivă este amplasată în jos pe o anumita coloană a suprafeţei;
  • dacă pe o anumită linie a suprafeţei nu există astfel de coduri de plăci, atunci pe respectiva linie din fişier este o singură valoare de 0.

Folosind codificarea unei placări a suprafeţei iniţiale, se poate determina imaginea acestei placări sub forma unui tablou bidimensional A, cu N linii şi M coloane, unde Aij = valoarea absolută a codului plăcii care se suprapune peste pătrăţelul de pe linia i şi coloana j.

Cunoscând codificarea unei placări corecte a suprafeţei date să se obţină imaginea acestei placări (matricea de valori corespunzătoare codificării suprafeţei).

ID   Utilizator Problema Data încărcării Stare
Mihai Rares (raresmihai1234) Placare 09 Aprilie 2024, 18:38 Evaluare finalizată 70
L.R.S . (Radu_Stefan2010) Placare 08 Aprilie 2024, 12:01 Evaluare finalizată 100
L.R.S . (Radu_Stefan2010) Placare 08 Aprilie 2024, 12:01 Evaluare finalizată 80
P. R. A. (RADUPOPESCUANDREI) Placare 04 Aprilie 2024, 10:35 Evaluare finalizată 90
P. R. A. (RADUPOPESCUANDREI) Placare 04 Aprilie 2024, 09:47 Evaluare finalizată 100
Prof C.N. "Spiru Haret" (flaviusboian) Placare 04 Aprilie 2024, 09:46 Evaluare finalizată 100
P. R. A. (RADUPOPESCUANDREI) Placare 04 Aprilie 2024, 09:44 Evaluare finalizată 90
P. R. A. (RADUPOPESCUANDREI) Placare 04 Aprilie 2024, 09:41 Evaluare finalizată 90
Raileanu Alexandru (AlexandruR2008) Placare 29 Martie 2024, 12:42 Evaluare finalizată 100
Otincelescu Darius (Otincelescu_Darius) Placare 13 Martie 2024, 18:26 Evaluare finalizată 100
Adelin Hojda (uncrowned) Placare 13 Martie 2024, 11:55 Evaluare finalizată 100
Tudose sofia (Parrot279) Placare 08 Martie 2024, 11:13 Evaluare finalizată 100
Lidl ® (Benjamin4321234) Placare 06 Martie 2024, 22:06 Evaluare finalizată 100
Lidl ® (Benjamin4321234) Placare 06 Martie 2024, 22:06 Evaluare finalizată 90
Lidl ® (Benjamin4321234) Placare 06 Martie 2024, 22:05 Evaluare finalizată 70
Lidl ® (Benjamin4321234) Placare 06 Martie 2024, 22:03 Evaluare finalizată 60
Lidl ® (Benjamin4321234) Placare 06 Martie 2024, 22:00 Evaluare finalizată 30
radu isac (raduisac) Placare 06 Martie 2024, 12:23 Evaluare finalizată 90
radu isac (raduisac) Placare 06 Martie 2024, 12:21 Evaluare finalizată 90
Razvan Brs (RZV_Best) Placare 04 Martie 2024, 20:48 Evaluare finalizată 20
Iacob Teofil (IacobTeo) Placare 04 Martie 2024, 19:42 Evaluare finalizată 100
Iacob Teofil (IacobTeo) Placare 04 Martie 2024, 19:41 Evaluare finalizată 80
Iacob Teofil (IacobTeo) Placare 04 Martie 2024, 17:27 Evaluare finalizată 100
Mare Luca Ghiță (mareluca) Placare 04 Martie 2024, 07:41 Evaluare finalizată 100
Mare Luca Ghiță (mareluca) Placare 04 Martie 2024, 07:41 Evaluare finalizată 0
Mare Luca Ghiță (mareluca) Placare 04 Martie 2024, 07:39 Evaluare finalizată 0
Mare Luca Ghiță (mareluca) Placare 04 Martie 2024, 07:39 Evaluare finalizată 0
Mare Luca Ghiță (mareluca) Placare 04 Martie 2024, 07:10 Evaluare finalizată 50
Mare Luca Ghiță (mareluca) Placare 04 Martie 2024, 07:10 Evaluare finalizată 50
humu nuku (humuhumunukunukuapuaa) Placare 03 Martie 2024, 17:18 Evaluare finalizată 100
Țoc Ana-Maria (anamaria2_) Placare 03 Martie 2024, 10:26 Evaluare finalizată 100
Țoc Ana-Maria (anamaria2_) Placare 03 Martie 2024, 10:04 Evaluare finalizată 20
Puica Stefan (StefanStef99) Placare 02 Martie 2024, 21:51 Evaluare finalizată 100
Panaite Ionut (Pernamiau) Placare 29 Februarie 2024, 15:14 Evaluare finalizată 100
Panaite Ionut (Pernamiau) Placare 29 Februarie 2024, 15:13 Evaluare finalizată 90
Panaite Ionut (Pernamiau) Placare 29 Februarie 2024, 15:05 Evaluare finalizată 90
Panaite Ionut (Pernamiau) Placare 29 Februarie 2024, 15:04 Evaluare finalizată 90
Panaite Ionut (Pernamiau) Placare 29 Februarie 2024, 15:02 Evaluare finalizată 0
Panaite Ionut (Pernamiau) Placare 29 Februarie 2024, 15:00 Evaluare finalizată 0
Haidău David-Gabriel (David1221887) Placare 26 Februarie 2024, 13:48 Evaluare finalizată 100
Nica Ștefan (StefanTzaka) Placare 23 Februarie 2024, 20:32 Evaluare finalizată 100
Nica Ștefan (StefanTzaka) Placare 23 Februarie 2024, 20:24 Evaluare finalizată 100
Nica Stefan (Nica_Stefan) Placare 23 Februarie 2024, 20:24 Evaluare finalizată 100
Nica Stefan (Nica_Stefan) Placare 23 Februarie 2024, 20:24 Evaluare finalizată 90
Nica Stefan (Nica_Stefan) Placare 23 Februarie 2024, 20:24 Evaluare finalizată 80
Nica Stefan (Nica_Stefan) Placare 23 Februarie 2024, 19:54 Evaluare finalizată 80
Nica Ștefan (StefanTzaka) Placare 23 Februarie 2024, 19:39 Evaluare finalizată 80
Nica Ștefan (StefanTzaka) Placare 23 Februarie 2024, 19:39 Evaluare finalizată 80
Nica Ștefan (StefanTzaka) Placare 23 Februarie 2024, 19:33 Evaluare finalizată 80
Nica Stefan (Nica_Stefan) Placare 23 Februarie 2024, 19:32 Evaluare finalizată 80