Soluții trimise

Rezumat problemă

#1497 Nunta

La o nuntă sunt invitate n persoane, numerotate de la 1 la n. Se știe că o parte din ele se cunosc două câte două, fie că sunt rude, fie de la serviciu, fie sunt prieteni sau vecini. Astfel se vor forma un număr K minim de grupuri astfel încât în fiecare grup, fiecare persoană să aibă cel puţin un cunoscut. Pentru fiecare grup de cel puțin două persoane se stabileşte un lider – persoana cu numărul de ordine minim. Aceste grupuri vor fi numerotate de la 1 la K în ordinea crescătoare a numerelor de ordine ale liderilor. Ca sa se ivească cât mai puține situații stânjenitoare, organizatorul nunții ar dori să aranjeze o masă principală cu cel puţin n/2+1 invitaţi, la care să fie aşezate unul sau mai multe astfel de grupuri întregi numerotate cu valori consecutive.

Fiind date n, numărul de persoane, m, numărul de perechi de invitaţi care se cunosc între ei și cele m perechi, să se determine numărul minim de grupuri formate din cel puțin doi invitați astfel încât, în fiecare grup, fiecare persoană să aibă cel puţin un cunoscut, precum şi numărul variantelor distincte în care se poate organiza masa cu cel puţin n/2+1 invitaţi din grupurile formate.

ID   Utilizator Problema Data încărcării Stare
Iacob Alexandra (alexandrag_iacob) Nunta 21 Februarie 2024, 10:51 Evaluare finalizată 30
Burghelea Radu (radu_burghelea) Nunta 21 Februarie 2024, 10:51 Evaluare finalizată 100
Iacob Alexandra (alexandrag_iacob) Nunta 21 Februarie 2024, 10:50 Evaluare finalizată 30
Iacob Alexandra (alexandrag_iacob) Nunta 21 Februarie 2024, 10:50 Evaluare finalizată 30
Burghelea Radu (radu_burghelea) Nunta 21 Februarie 2024, 10:49 Evaluare finalizată 100
Iacob Alexandra (alexandrag_iacob) Nunta 21 Februarie 2024, 10:49 Evaluare finalizată 30
Iacob Alexandra (alexandrag_iacob) Nunta 21 Februarie 2024, 10:49 Evaluare finalizată 30
Iacob Alexandra (alexandrag_iacob) Nunta 21 Februarie 2024, 10:49 Evaluare finalizată 30
Iacob Alexandra (alexandrag_iacob) Nunta 21 Februarie 2024, 10:49 Evaluare finalizată 30
Iacob Alexandra (alexandrag_iacob) Nunta 21 Februarie 2024, 10:47 Evaluare finalizată 30
Iacob Alexandra (alexandrag_iacob) Nunta 21 Februarie 2024, 10:47 Evaluare finalizată E.C
Iacob Alexandra (alexandrag_iacob) Nunta 21 Februarie 2024, 10:46 Evaluare finalizată 20
Iacob Alexandra (alexandrag_iacob) Nunta 21 Februarie 2024, 10:44 Evaluare finalizată E.C
Ungureanu Vlad (vladgabriel_ungureanu) Nunta 21 Februarie 2024, 10:43 Evaluare finalizată 30
Chirila Lorenzo (lorenzo_chirila) Nunta 21 Februarie 2024, 10:40 Evaluare finalizată 0
Chirila Lorenzo (lorenzo_chirila) Nunta 21 Februarie 2024, 10:40 Evaluare finalizată E.C
Chirila Lorenzo (lorenzo_chirila) Nunta 21 Februarie 2024, 10:37 Evaluare finalizată 0
Ungureanu Vlad (vladgabriel_ungureanu) Nunta 21 Februarie 2024, 10:37 Evaluare finalizată 30
Ungureanu Vlad (vladgabriel_ungureanu) Nunta 21 Februarie 2024, 10:36 Evaluare finalizată 30
Ungureanu Vlad (vladgabriel_ungureanu) Nunta 21 Februarie 2024, 10:36 Evaluare finalizată 30
Ungureanu Vlad (vladgabriel_ungureanu) Nunta 21 Februarie 2024, 10:35 Evaluare finalizată 0
Ungureanu Vlad (vladgabriel_ungureanu) Nunta 21 Februarie 2024, 10:32 Evaluare finalizată 20
Burghelea Radu (radu_burghelea) Nunta 21 Februarie 2024, 10:29 Evaluare finalizată 0
Ungureanu Vlad (vladgabriel_ungureanu) Nunta 21 Februarie 2024, 10:29 Evaluare finalizată 20
Ungureanu Vlad (vladgabriel_ungureanu) Nunta 21 Februarie 2024, 10:29 Evaluare finalizată E.C
Burghelea Radu (radu_burghelea) Nunta 21 Februarie 2024, 10:29 Evaluare finalizată 0
Ungureanu Vlad (vladgabriel_ungureanu) Nunta 21 Februarie 2024, 10:24 Evaluare finalizată 20
Ungureanu Vlad (vladgabriel_ungureanu) Nunta 21 Februarie 2024, 10:23 Evaluare finalizată 20
Ungureanu Vlad (vladgabriel_ungureanu) Nunta 21 Februarie 2024, 10:23 Evaluare finalizată 30
Hulubina George (george_hulubina) Nunta 21 Februarie 2024, 10:22 Evaluare finalizată 0
Condorache Tudor (tudor_condorache) Nunta 21 Februarie 2024, 10:21 Evaluare finalizată 100
Maftei Albert (albert_maftei) Nunta 21 Februarie 2024, 10:21 Evaluare finalizată 100
Ungureanu Vlad (vladgabriel_ungureanu) Nunta 21 Februarie 2024, 10:21 Evaluare finalizată 30
Ungureanu Vlad (vladgabriel_ungureanu) Nunta 21 Februarie 2024, 10:20 Evaluare finalizată 10
Ungureanu Vlad (vladgabriel_ungureanu) Nunta 21 Februarie 2024, 10:20 Evaluare finalizată 20
Maftei Albert (albert_maftei) Nunta 21 Februarie 2024, 10:20 Evaluare finalizată 0
Ungureanu Vlad (vladgabriel_ungureanu) Nunta 21 Februarie 2024, 10:19 Evaluare finalizată 20
Ungureanu Vlad (vladgabriel_ungureanu) Nunta 21 Februarie 2024, 10:17 Evaluare finalizată 30
Ungureanu Andrei (andreig_ungureanu) Nunta 21 Februarie 2024, 10:12 Evaluare finalizată 30
Ungureanu Andrei (andreig_ungureanu) Nunta 21 Februarie 2024, 10:10 Evaluare finalizată 30
Ungureanu Andrei (andreig_ungureanu) Nunta 21 Februarie 2024, 10:09 Evaluare finalizată 10
Ungureanu Andrei (andreig_ungureanu) Nunta 21 Februarie 2024, 09:57 Evaluare finalizată 20
Maftei Albert (albert_maftei) Nunta 21 Februarie 2024, 09:47 Evaluare finalizată 0
Maftei Albert (albert_maftei) Nunta 21 Februarie 2024, 09:47 Evaluare finalizată 0
Ungureanu Vlad (vladgabriel_ungureanu) Nunta 21 Februarie 2024, 09:34 Evaluare finalizată E.C
Burghelea Radu (radu_burghelea) Nunta 21 Februarie 2024, 09:34 Evaluare finalizată 0
Burghelea Radu (radu_burghelea) Nunta 21 Februarie 2024, 09:34 Evaluare finalizată E.C
Maftei Albert (albert_maftei) Nunta 21 Februarie 2024, 09:32 Evaluare finalizată 0
Maftei Albert (albert_maftei) Nunta 21 Februarie 2024, 09:31 Evaluare finalizată 0
Danciu Adriana (AdrianaDanciu) Nunta 18 Februarie 2024, 17:28 Evaluare finalizată 50