Soluții trimise

Rezumat problemă

#2564 Macara

Într-un depozit de materiale de forma unei matrice dreptunghiulare cu m linii și n coloane, fiecare element al matricei reprezintă un container ce conține dale de granit de culoare alba sau neagră, dalele dintr-un container au aceeași culoare. În containerele cu dale negre, numărul de dale conținute este prim, în timp ce în containerele cu dale albe, numărul de dale conținute nu este prim. Primul container cu dale negre situat pe fiecare linie a matricei (dacă un astfel de container există) are un senzor special. Dalele din containere trebuie să fie transportate de către o macara spre un terminal. Macaraua poate executa cel mult K comenzi. La o comandă, macaraua va colecta toate dalele aflate în containerele situate într-o zonă dreptunghiulară din depozit. Mai exact, o comandă are forma i1 j1 i2 j2, unde (i1,j1) reprezintă coordonatele containerului aflat în colțul din stânga-sus (linia, respectiv coloana), iar (i2,j2) coordonatele containerului aflat în colțul din dreapta-jos ale zonei dreptunghiulare. Macaraua ar trebui să care la un terminal toate dalele conținute în containere situate în pozițiile (i,j) pentru care i1≤i≤i2 și j1≤j≤j2.

Calculați și afișați:

a) S – Suma dalelor negre din containerele cu senzor special de pe fiecare linie.
b) M – numărul maxim de dale pe care le poate transporta macaraua la terminal din cele k comenzi diferite.
c) Comanda optimă de forma: i1 j1 i2 j2 din cele k, pentru care macaraua transportă un număr maxim de dale M aduse la terminal. Dacă sunt mai multe comenzi optime afișați-le pe fiecare în ordinea apariției lor, urmate de numărul de ordine al comenzii din cele k comenzi date.

ID   Utilizator Problema Data încărcării Stare
Pinzaru Liviu (liviu0101) Macara 22 August 2019, 22:49 Evaluare finalizată 100
Pinzaru Liviu (liviu0101) Macara 22 August 2019, 22:48 Evaluare finalizată 45
Pinzaru Liviu (liviu0101) Macara 22 August 2019, 22:48 Evaluare finalizată 40
Pinzaru Liviu (liviu0101) Macara 22 August 2019, 22:46 Evaluare finalizată 100
Pinzaru Liviu (liviu0101) Macara 22 August 2019, 22:42 Evaluare finalizată 0
Pinzaru Liviu (liviu0101) Macara 22 August 2019, 22:35 Evaluare finalizată 0
Pinzaru Liviu (liviu0101) Macara 22 August 2019, 21:46 Evaluare finalizată 100
Pinzaru Liviu (liviu0101) Macara 22 August 2019, 21:43 Evaluare finalizată 0
Pinzaru Liviu (liviu0101) Macara 22 August 2019, 18:23 Evaluare finalizată 0
Pinzaru Liviu (liviu0101) Macara 22 August 2019, 18:19 Evaluare finalizată 100
Pinzaru Liviu (liviu0101) Macara 22 August 2019, 18:16 Evaluare finalizată 0
Pinzaru Liviu (liviu0101) Macara 22 August 2019, 17:36 Evaluare finalizată 0
Camilla Camilla (camilla) Macara 19 August 2019, 19:02 Evaluare finalizată 100
Bojici Valentin (V_Bojici) Macara 15 August 2019, 15:50 Evaluare finalizată 100
Bojici Valentin (V_Bojici) Macara 15 August 2019, 15:50 Evaluare finalizată 0
Popa Rares (Rares31100) Macara 13 August 2019, 19:45 Evaluare finalizată 60
Popa Rares (Rares31100) Macara 13 August 2019, 18:10 Evaluare finalizată 60
Popa Rares (Rares31100) Macara 13 August 2019, 18:04 Evaluare finalizată 90
Popa Rares (Rares31100) Macara 13 August 2019, 18:04 Evaluare finalizată 0
Popa Rares (Rares31100) Macara 13 August 2019, 18:01 Evaluare finalizată 0
Popa Rares (Rares31100) Macara 13 August 2019, 17:56 Evaluare finalizată 0
Popa Rares (Rares31100) Macara 13 August 2019, 17:56 Evaluare finalizată 0
Popa Rares (Rares31100) Macara 13 August 2019, 17:55 Evaluare finalizată 0
Popa Rares (Rares31100) Macara 13 August 2019, 17:49 Evaluare finalizată 60
Țopa Robert (roberttopa) Macara 10 August 2019, 07:23 Evaluare finalizată 100
duguleanu ana-valeria (anavaleria) Macara 02 August 2019, 13:18 Evaluare finalizată 100
duguleanu ana-valeria (anavaleria) Macara 02 August 2019, 13:17 Evaluare finalizată 95
duguleanu ana-valeria (anavaleria) Macara 02 August 2019, 13:14 Evaluare finalizată 65
duguleanu ana-valeria (anavaleria) Macara 02 August 2019, 11:29 Evaluare finalizată 45
Stoican Adelin (adelinnn) Macara 23 Iulie 2019, 14:49 Evaluare finalizată 100
Tigoan Matei (Tigoan_Matei) Macara 22 Iulie 2019, 11:55 Evaluare finalizată 100
Tigoan Matei (Tigoan_Matei) Macara 22 Iulie 2019, 11:55 Evaluare finalizată 0
Tigoan Matei (Tigoan_Matei) Macara 22 Iulie 2019, 11:54 Evaluare finalizată 0
Tigoan Matei (Tigoan_Matei) Macara 22 Iulie 2019, 11:53 Evaluare finalizată 0
Tigoan Matei (Tigoan_Matei) Macara 19 Iulie 2019, 16:19 Evaluare finalizată 95
Mesota Ioan (MESOTRIST_2) Macara 06 Iulie 2019, 11:57 Evaluare finalizată 100
Mesota Ioan (MESOTRIST_1) Macara 04 Iulie 2019, 19:12 Evaluare finalizată 100
Zgarcea Robert-Andrei (Eckchart) Macara 29 Iunie 2019, 22:37 Evaluare finalizată 15
Zgarcea Robert-Andrei (Eckchart) Macara 29 Iunie 2019, 22:34 Evaluare finalizată 15
Zgarcea Robert-Andrei (Eckchart) Macara 29 Iunie 2019, 18:14 Evaluare finalizată 10
Zgarcea Robert-Andrei (Eckchart) Macara 29 Iunie 2019, 17:33 Evaluare finalizată 10
Zgarcea Robert-Andrei (Eckchart) Macara 29 Iunie 2019, 01:17 Evaluare finalizată 0
Zgarcea Robert-Andrei (Eckchart) Macara 26 Iunie 2019, 19:32 Evaluare finalizată 15
Zgarcea Robert-Andrei (Eckchart) Macara 25 Iunie 2019, 15:22 Evaluare finalizată 15
Zgarcea Robert-Andrei (Eckchart) Macara 25 Iunie 2019, 15:21 Evaluare finalizată E.C
Zgarcea Robert-Andrei (Eckchart) Macara 23 Iunie 2019, 15:09 Evaluare finalizată 15
Zgarcea Robert-Andrei (Eckchart) Macara 22 Iunie 2019, 20:14 Evaluare finalizată 15
Zgarcea Robert-Andrei (Eckchart) Macara 22 Iunie 2019, 19:23 Evaluare finalizată 15
Zgarcea Robert-Andrei (Eckchart) Macara 22 Iunie 2019, 19:22 Evaluare finalizată 0
Zgarcea Robert-Andrei (Eckchart) Macara 22 Iunie 2019, 15:02 Evaluare finalizată 15