Soluții trimise

Rezumat problemă

#2564 Macara

Într-un depozit de materiale de forma unei matrice dreptunghiulare cu m linii și n coloane, fiecare element al matricei reprezintă un container ce conține dale de granit de culoare alba sau neagră, dalele dintr-un container au aceeași culoare. În containerele cu dale negre, numărul de dale conținute este prim, în timp ce în containerele cu dale albe, numărul de dale conținute nu este prim. Primul container cu dale negre situat pe fiecare linie a matricei (dacă un astfel de container există) are un senzor special. Dalele din containere trebuie să fie transportate de către o macara spre un terminal. Macaraua poate executa cel mult K comenzi. La o comandă, macaraua va colecta toate dalele aflate în containerele situate într-o zonă dreptunghiulară din depozit. Mai exact, o comandă are forma i1 j1 i2 j2, unde (i1,j1) reprezintă coordonatele containerului aflat în colțul din stânga-sus (linia, respectiv coloana), iar (i2,j2) coordonatele containerului aflat în colțul din dreapta-jos ale zonei dreptunghiulare. Macaraua ar trebui să care la un terminal toate dalele conținute în containere situate în pozițiile (i,j) pentru care i1≤i≤i2 și j1≤j≤j2.

Calculați și afișați:

a) S – Suma dalelor negre din containerele cu senzor special de pe fiecare linie.
b) M – numărul maxim de dale pe care le poate transporta macaraua la terminal din cele k comenzi diferite.
c) Comanda optimă de forma: i1 j1 i2 j2 din cele k, pentru care macaraua transportă un număr maxim de dale M aduse la terminal. Dacă sunt mai multe comenzi optime afișați-le pe fiecare în ordinea apariției lor, urmate de numărul de ordine al comenzii din cele k comenzi date.

ID   Utilizator Problema Data încărcării Stare
Zanganescu Cristian (Criviza) Macara 22 Martie 2019, 14:32 Evaluare finalizată 15
Zanganescu Cristian (Criviza) Macara 22 Martie 2019, 14:18 Evaluare finalizată 15
Zanganescu Cristian (Criviza) Macara 22 Martie 2019, 13:14 Evaluare finalizată 15
Zanganescu Cristian (Criviza) Macara 21 Martie 2019, 15:44 Evaluare finalizată 15
Zanganescu Cristian (Criviza) Macara 21 Martie 2019, 15:37 Evaluare finalizată 0
Zanganescu Cristian (Criviza) Macara 21 Martie 2019, 14:46 Evaluare finalizată 0
Biciușcă Matei (SUPERBMA) Macara 19 Martie 2019, 17:16 Evaluare finalizată 100
Popa Rares (Rares31100) Macara 17 Martie 2019, 20:30 Evaluare finalizată 90
Popa Rares (Rares31100) Macara 17 Martie 2019, 20:21 Evaluare finalizată 90
Popa Rares (Rares31100) Macara 17 Martie 2019, 20:13 Evaluare finalizată 90
Popa Rares (Rares31100) Macara 17 Martie 2019, 19:59 Evaluare finalizată 95
Chende Miruna (mirunaandreea30) Macara 16 Martie 2019, 11:54 Evaluare finalizată 10
Chende Miruna (mirunaandreea30) Macara 16 Martie 2019, 11:53 Evaluare finalizată 0
Chende Miruna (mirunaandreea30) Macara 16 Martie 2019, 11:52 Evaluare finalizată E.C
Chende Miruna (mirunaandreea30) Macara 16 Martie 2019, 11:51 Evaluare finalizată 0
Federicis Alexandru (Federicis) Macara 12 Martie 2019, 22:38 Evaluare finalizată 100
Federicis Alexandru (Federicis) Macara 12 Martie 2019, 22:36 Evaluare finalizată 95
Federicis Alexandru (Federicis) Macara 12 Martie 2019, 21:21 Evaluare finalizată 80
Federicis Alexandru (Federicis) Macara 12 Martie 2019, 21:13 Evaluare finalizată 70
Federicis Alexandru (Federicis) Macara 12 Martie 2019, 21:07 Evaluare finalizată 70
Chende Miruna (mirunaandreea30) Macara 12 Martie 2019, 19:31 Evaluare finalizată 10
Chende Miruna (mirunaandreea30) Macara 12 Martie 2019, 19:30 Evaluare finalizată 10
Federicis Alexandru (Federicis) Macara 12 Martie 2019, 12:32 Evaluare finalizată 0
Federicis Alexandru (Federicis) Macara 12 Martie 2019, 12:16 Evaluare finalizată 25
Federicis Alexandru (Federicis) Macara 12 Martie 2019, 12:12 Evaluare finalizată 25
Samson Paul (samson_paul200) Macara 10 Martie 2019, 20:43 Evaluare finalizată 0
Samson Paul (samson_paul200) Macara 10 Martie 2019, 20:42 Evaluare finalizată 0
Samson Paul (samson_paul200) Macara 10 Martie 2019, 20:41 Evaluare finalizată 0
Samson Paul (samson_paul200) Macara 10 Martie 2019, 20:39 Evaluare finalizată 0
Samson Paul (samson_paul200) Macara 10 Martie 2019, 20:36 Evaluare finalizată 0
Samson Paul (samson_paul200) Macara 10 Martie 2019, 20:35 Evaluare finalizată 0
burbulea adrian (adrianburbulea) Macara 09 Martie 2019, 18:07 Evaluare finalizată 80
burbulea adrian (adrianburbulea) Macara 09 Martie 2019, 18:00 Evaluare finalizată 80
burbulea adrian (adrianburbulea) Macara 09 Martie 2019, 18:00 Evaluare finalizată E.C
burbulea adrian (adrianburbulea) Macara 09 Martie 2019, 17:59 Evaluare finalizată 85
burbulea adrian (adrianburbulea) Macara 09 Martie 2019, 17:57 Evaluare finalizată 85
burbulea adrian (adrianburbulea) Macara 09 Martie 2019, 17:55 Evaluare finalizată 0
Rusu Marius (Tornerro) Macara 08 Martie 2019, 15:46 Evaluare finalizată 100
Rusu Marius (Tornerro) Macara 08 Martie 2019, 15:44 Evaluare finalizată 0
Rusu Marius (Tornerro) Macara 08 Martie 2019, 15:43 Evaluare finalizată E.C
Deniz Florinus (Deniz345) Macara 07 Martie 2019, 22:46 Evaluare finalizată 0
Deniz Florinus (Deniz345) Macara 07 Martie 2019, 22:44 Evaluare finalizată 0
Deniz Florinus (Deniz345) Macara 07 Martie 2019, 22:43 Evaluare finalizată 0
Deniz Florinus (Deniz345) Macara 07 Martie 2019, 22:43 Evaluare finalizată 0
Deniz Florinus (Deniz345) Macara 07 Martie 2019, 22:41 Evaluare finalizată 0
Deniz Florinus (Deniz345) Macara 07 Martie 2019, 22:39 Evaluare finalizată 0
Deniz Florinus (Deniz345) Macara 07 Martie 2019, 22:39 Evaluare finalizată 0
Deniz Florinus (Deniz345) Macara 07 Martie 2019, 22:38 Evaluare finalizată 0
Deniz Florinus (Deniz345) Macara 07 Martie 2019, 22:38 Evaluare finalizată E.C
Deniz Florinus (Deniz345) Macara 07 Martie 2019, 22:37 Evaluare finalizată 0