Soluții trimise

Rezumat problemă

#3013 Becuri1

Gigel dorește să instaleze în grădină o ghirlandă cu N becuri colorate, numerotate de la 1 la N, care, din minut în minut, să se aprindă și să se stingă automat. Pentru a putea face aceasta el s-a gândit să asocieze fiecărui bec câte un număr, în felul următor: la fiecare minut, un bec se va aprinde dacă prima cifră a numărului asociat lui este număr prim, altfel becul va fi stins. Numerele asociate becurilor, au o proprietate specială, din minut în minut, acestea își mută circular cifrele spre stânga, la fiecare permutare prima cifra a fiecărui număr, devine ultima. Toată ghirlanda se va stinge, la momentul în care, numărul asociat, cu cele mai multe cifre, ajunge, din nou, la valoarea inițială (în acest timp, la fiecare minut, celelalte numere efectuează permutări).

Scrieți un program care să determine:
1. Câte becuri aprinse sunt în starea inițială;
2. Care este numărul maxim de becuri care pot fi aprinse la un moment dat;
3. Care este becul/becurile care se aprind de cele mai multe ori.

Concursul National "Grigore Moisil" Lugoj 2018

ID   Utilizator Problema Data încărcării Stare
Acalfoaie Mihaela (mihaelaacalfoaie) Becuri1 26 Martie 2024, 09:54 Evaluare finalizată 100
Dobrescu Filip (Filip69) Becuri1 25 Martie 2024, 10:52 Evaluare finalizată 100
Moraru Calin (CalinMoraru) Becuri1 22 Martie 2024, 21:00 Evaluare finalizată E.C
Moraru Calin (CalinMoraru) Becuri1 22 Martie 2024, 20:53 Evaluare finalizată 30
Moraru Calin (CalinMoraru) Becuri1 22 Martie 2024, 20:49 Evaluare finalizată 50
Moraru Calin (CalinMoraru) Becuri1 22 Martie 2024, 20:49 Evaluare finalizată 0
Moraru Calin (CalinMoraru) Becuri1 22 Martie 2024, 20:14 Evaluare finalizată 40
Moraru Calin (CalinMoraru) Becuri1 22 Martie 2024, 20:12 Evaluare finalizată 40
Moraru Calin (CalinMoraru) Becuri1 22 Martie 2024, 20:11 Evaluare finalizată 40
Moraru Calin (CalinMoraru) Becuri1 22 Martie 2024, 20:11 Evaluare finalizată 40
Moraru Calin (CalinMoraru) Becuri1 22 Martie 2024, 20:04 Evaluare finalizată 40
Tomulescu Ninel (TomulescuDumitru75) Becuri1 21 Martie 2024, 23:40 Evaluare finalizată 100
Tomulescu Ninel (TomulescuDumitru75) Becuri1 21 Martie 2024, 23:39 Evaluare finalizată 100
Lazarescu Calin (Calin_Mihai) Becuri1 18 Martie 2024, 17:21 Evaluare finalizată 100
Lazarescu Calin (Calin_Mihai) Becuri1 18 Martie 2024, 17:20 Evaluare finalizată 90
Dinu Robert (robert_dinu) Becuri1 15 Martie 2024, 19:16 Evaluare finalizată 100
Dinu Robert (robert_dinu) Becuri1 15 Martie 2024, 18:56 Evaluare finalizată 55
Scheusan Andrei-Ioan (scheusan_andrei) Becuri1 15 Martie 2024, 17:50 Evaluare finalizată 0
Damian Alberto (Damian_Alberto) Becuri1 14 Martie 2024, 19:31 Evaluare finalizată 100
Damian Alberto (Damian_Alberto) Becuri1 14 Martie 2024, 19:30 Evaluare finalizată 95
Damian Alberto (Damian_Alberto) Becuri1 14 Martie 2024, 19:26 Evaluare finalizată 95
bejenaru nicoleta (bejenarupaulanicoleta) Becuri1 12 Martie 2024, 15:00 Evaluare finalizată 100
Deaconescu Fabian(URSU_ON_TOP) (Fabian201126) Becuri1 12 Martie 2024, 14:51 Evaluare finalizată 100
Ciltaru Daria (CiltaruDaria) Becuri1 12 Martie 2024, 14:50 Evaluare finalizată 100
Deaconescu Fabian(URSU_ON_TOP) (Fabian201126) Becuri1 12 Martie 2024, 14:47 Evaluare finalizată 50
Petec Serban (Share) Becuri1 12 Martie 2024, 14:33 Evaluare finalizată 100
Ciltaru Daria (CiltaruDaria) Becuri1 12 Martie 2024, 14:05 Evaluare finalizată 55
Ciltaru Daria (CiltaruDaria) Becuri1 12 Martie 2024, 14:04 Evaluare finalizată E.C
Ciltaru Daria (CiltaruDaria) Becuri1 12 Martie 2024, 14:00 Evaluare finalizată E.C
Ciltaru Daria (CiltaruDaria) Becuri1 12 Martie 2024, 13:57 Evaluare finalizată 55
Ciltaru Daria (CiltaruDaria) Becuri1 12 Martie 2024, 13:56 Evaluare finalizată 50
Deaconescu Fabian(URSU_ON_TOP) (Fabian201126) Becuri1 12 Martie 2024, 12:59 Evaluare finalizată 35
Ciltaru Daria (CiltaruDaria) Becuri1 12 Martie 2024, 12:57 Evaluare finalizată 0
Deaconescu Fabian(URSU_ON_TOP) (Fabian201126) Becuri1 12 Martie 2024, 12:54 Evaluare finalizată 30
Deaconescu Fabian(URSU_ON_TOP) (Fabian201126) Becuri1 12 Martie 2024, 12:43 Evaluare finalizată 30
Deaconescu Fabian(URSU_ON_TOP) (Fabian201126) Becuri1 12 Martie 2024, 12:42 Evaluare finalizată 25
Sebastian Folescu (Sebi_23) Becuri1 12 Martie 2024, 12:33 Evaluare finalizată 25
Sebastian Folescu (Sebi_23) Becuri1 12 Martie 2024, 12:32 Evaluare finalizată 25
Sebastian Folescu (Sebi_23) Becuri1 12 Martie 2024, 12:31 Evaluare finalizată 13
Sebastian Folescu (Sebi_23) Becuri1 12 Martie 2024, 12:31 Evaluare finalizată 13
Sebastian Folescu (Sebi_23) Becuri1 12 Martie 2024, 12:30 Evaluare finalizată 0
Sebastian Folescu (Sebi_23) Becuri1 12 Martie 2024, 12:29 Evaluare finalizată 13
Sebastian Folescu (Sebi_23) Becuri1 12 Martie 2024, 12:29 Evaluare finalizată 13
Sebastian Folescu (Sebi_23) Becuri1 12 Martie 2024, 12:28 Evaluare finalizată 13
Sebastian Folescu (Sebi_23) Becuri1 12 Martie 2024, 12:21 Evaluare finalizată 9
Ciltaru Daria (CiltaruDaria) Becuri1 12 Martie 2024, 12:04 Evaluare finalizată 30
Groza Giura Marius (MariusGroza) Becuri1 12 Martie 2024, 11:27 Evaluare finalizată 100
Ciltaru Daria (CiltaruDaria) Becuri1 12 Martie 2024, 11:05 Evaluare finalizată 0
Groza Giura Marius (MariusGroza) Becuri1 12 Martie 2024, 11:03 Evaluare finalizată 80
Groza Giura Marius (MariusGroza) Becuri1 12 Martie 2024, 10:57 Evaluare finalizată 50