Lista de probleme 24

Filtrare

Dându-se un număr natural n, să se afle toate numerele obținute resetând succesiv cel mai nesemnificativ bit cu valoarea 1, fără a folosi variabile auxiliare.

Determinați distanța dintre primul bit setat și ultimul bit setat al unui număr natural.

#2799 AddOne

Se citește un număr n. Să se calculeze n+1, folosind doar operatori pe biți.

Se dă un șir format din n numere naturale. Toate valorile putere a lui 2 din acest șir au frecvență pară, cu o singură excepție. Determinați această valoare – putere a lui 2 cu frecvență impară.

Se dă un număr întreg n reprezentat pe 32 de biți cu semn. Afișați valoarea obținută prin eliminarea celui mai puțin semnificativ bit de 1 (setarea sa la valoarea 0).

Se dă un număr n, întreg pe 32 de biți. Afișați valoarea care se obține cu biții de pe pozițiile 8, 7, 6 (în aceeași ordine ca în numărul dat).

Se dă un număr n, întreg și care va fi citit într-o variabilă pe 16 biți, cu semn. Calculați, într-o variabilă de același tip (și apoi afișați pe ecran valoarea acestei variabile) ceea ce se obține interschimbând cei doi octeți ai variabilei inițiale (secvența primilor 8 biți ajunge, în aceeași ordine pe ultimele 8 poziții, și invers).

Se dă un număr natural nenul n. Să se verifice dacă n este sau nu o putere a lui 2.

Se dau două numere n (întreg pe 32 de biți cu semn) și k natural. Aflați valoarea obținută cu ultimii k biți ai lui n.

Se citesc trei numere naturale n m i. Să se schimbe valorile biților lui n de la poziția i spre stânga, cu valorile biților lui m de la 0 până la cel mai semnificativ bit de 1 din m și apoi să se afișeze n.