Detalii evaluare #21862086

Rezumat problemă

#1233 Paint

Roberto are suflet de artist. El visează să ajungă într-o bună zi un pictor celebru, dar pentru moment își câştigă existența ca zugrav.

Roberto a primit sarcina de a zugrăvi un zid având lungimea n metri şi înălţimea un metru. Pentru aceasta are la dispoziţie m zile. În fiecare zi i, el acoperă cu un singur strat de vopsea o porţiune compactă de înălțime un metru și de lungime l[i] metri, începând de la distanţa d[i] metri faţă de capătul din stânga al zidului.

Roberto ştie din experienţă că fiecare porţiune de zid trebuie acoperită cu cel puţin K straturi de vopsea pentru ca stratul final de vopsea să aibă consistenţa dorită. Din nefericire, firea lui de artist nu i-a permis să-şi poată planifica munca în mod optim, astfel că la capătul celor m zile de efort, Roberto a constatat că zidul are porţiuni pe care le-a acoperit de mai mult de k ori şi alte porţiuni pe care le-a acoperit de mai puţin de k ori.

Pentru a recupera în proprii săi ochi dar mai ales în ochii şefului de echipă, el trebuie să afle mai întâi suprafaţa totală a tuturor porţiunilor de zid care mai trebuie zugrăvite.

Cunoscând lungimea zidului n, numărul de zile m şi porţiunile compacte pe care le zugrăveşte în fiecare zi, determinaţi suprafaţa totală a zidului care mai trebuie zugrăvită.

Detalii

Problema Paint Operații I/O paint.in/paint.out
Limita timp 0.2 secunde Limita memorie Total: 8 MB / Stivă 8 MB
Id soluție #21862086 Utilizator Verde Cristian (verdecristian)
Fișier paint.cpp Dimensiune 386 B
Data încărcării 16 Martie 2020, 19:18 Scor / rezultat 100 puncte

Evaluare


Mesaj compilare


Rezultat evaluare

Test Timp Mesaj evaluare Scor posibil Scor obținut
0 0 secunde OK. 5 5
1 0 secunde OK. 5 5
2 0 secunde OK. 5 5
3 0 secunde OK. 5 5
4 0 secunde OK. 5 5
5 0 secunde OK. 5 5
6 0 secunde OK. 5 5
7 0.004 secunde OK. 5 5
8 0.008 secunde OK. 5 5
9 0.016 secunde OK. 5 5
10 0.024 secunde OK. 5 5
11 0.024 secunde OK. 5 5
12 0.024 secunde OK. 5 5
13 0.024 secunde OK. 5 5
14 0.024 secunde OK. 5 5
15 0.024 secunde OK. 5 5
16 0.024 secunde OK. 5 5
17 0.052 secunde OK. 5 5
18 0.072 secunde OK. 5 5
19 0.072 secunde OK. 5 5
Punctaj total 100

Cum funcționează evaluarea?

www.pbinfo.ro permite evaluarea a două tipuri de probleme:

  • probleme la care rezolvarea presupune scrierea unui program complet
  • probleme la care rezolvarea presupune scrierea unei secvențe de program - câteva instrucțiuni, o listă de declarații, una sau mai multe funcții, etc.

Problema Paint face parte din prima categorie. Soluția propusă de tine va fi evaluată astfel:

  • Programul sursă este compilat folosind compilatorul corespunzător. Dacă în urma compilării se obțin erori sau avertismente, acestea sunt afișate în această pagină.
  • Dacă programul a fost compilat, executabilul obținut va fi rulat, furnizându-i-se unul sau mai multe seturi de date de intrare, în concordanță cu restricțiile specifice problemei. Pentru fiecare set de date se obține un anumit punctaj, în raport cu corectitudinea soluției tale.

Suma punctajelor acordate pe testele utilizate pentru verificare este 100. Astfel, soluția ta poate obține cel mult 100 de puncte, caz în care se poate considera corectă.