Detalii evaluare #22658443

Rezumat problemă

Harta unei galaxii îndepărtate are forma unei matrice cu n linii și m coloane, în care fiecare element corespunde unei planete. Unele planete sunt locuibile, altele sunt afectate de radiații nucleare și nu pot fi locuite. Deplasarea prin galaxie se poate face doar de la o planetă la alta, cu condiția să fie ambele locuibile și să se învecineze pe linie sau pe coloană (teleportarea și zborul hiperluminic nu au fost încă inventate).

În această galaxie există patru imperii, având ca nume litere mari diferite ale alfabetului englez, iar capitalele lor sunt situate în cele patru colțuri ale matricei. Ele își dispută din cele mai vechi timpuri controlul planetelor locuibile din galaxie, dar acum au ajuns la un acord: fiecare imperiu va controla planetele locuibile situate față de el la o distanță mai mică decât față de celelalte trei imperii. Dacă o planetă se află la aceeași distanță minimă față de două sau mai multe imperii, ea va rămâne necontrolată de niciun imperiu. Planetele nelocuibile nu fac parte din niciun imperiu. Prin distanța dintre două planete se înțelege distanța minimă dintre ele.

Afișați harta galaxiei în care planetele sunt marcate în conformitate cu imperiul care le controlează.

Detalii

Problema Imperii Operații I/O imperii.in/imperii.out
Limita timp 0.5 secunde Limita memorie Total: 64 MB / Stivă 32 MB
Id soluție #22658443 Utilizator Lupascu Miruna-Stefania (MirunaStefania)
Fișier imperii.cpp Dimensiune 2.76 KB
Data încărcării 28 Aprilie 2020, 18:29 Scor / rezultat 0 puncte

Evaluare


Mesaj compilare


Rezultat evaluare

Test Timp Mesaj evaluare Scor posibil Scor obținut
1 0 secunde Raspuns gresit. 20 0 Exemplu
2 0 secunde Raspuns gresit. 20 0
3 0 secunde Raspuns gresit. 20 0
4 0.06 secunde Raspuns gresit. 20 0
5 0.192 secunde Raspuns gresit. 20 0
Punctaj total 0

Cum funcționează evaluarea?

www.pbinfo.ro permite evaluarea a două tipuri de probleme:

  • probleme la care rezolvarea presupune scrierea unui program complet
  • probleme la care rezolvarea presupune scrierea unei secvențe de program - câteva instrucțiuni, o listă de declarații, una sau mai multe funcții, etc.

Problema Imperii face parte din prima categorie. Soluția propusă de tine va fi evaluată astfel:

  • Programul sursă este compilat folosind compilatorul corespunzător. Dacă în urma compilării se obțin erori sau avertismente, acestea sunt afișate în această pagină.
  • Dacă programul a fost compilat, executabilul obținut va fi rulat, furnizându-i-se unul sau mai multe seturi de date de intrare, în concordanță cu restricțiile specifice problemei. Pentru fiecare set de date se obține un anumit punctaj, în raport cu corectitudinea soluției tale.

Suma punctajelor acordate pe testele utilizate pentru verificare este 100. Astfel, soluția ta poate obține cel mult 100 de puncte, caz în care se poate considera corectă.