#1218
În satul vecin există un teren agricol de formă dreptunghiulară împărțit în N*M pătrate elementare identice, dispuse alăturat câte M pe fiecare rând şi câte N pe fiecare coloană. Rândurile sunt numerotate de la 1 la N, iar coloanele de la 1 la M. Un pătrat elementar situat în teren pe rândul R și coloana C este identificat prin coordonatele (R,C).
Suprafețe dreptunghiulare din teren (formate fiecare din unul sau mai multe pătrate elementare alăturate) sunt revendicate de T fermieri din sat, în calitate de moștenitori, pe baza actelor primite de la strămoșii lor. Pentru că au apărut și acte false, s-a constat că pot exista mai mulți fermieri care revendică aceleași pătrate elementare.
În cele T acte ale fermierilor, suprafețele dreptunghiulare sunt precizate fiecare prin câte două perechi de numere (X,Y) și (Z,U), reprezentând coordonatele primului pătrat elementar din colțul stânga-sus al suprafeței (rândul X și coloana Y), respectiv coordonatele ultimului pătrat elementar situat în colțul dreapta-jos al suprafeței (rândul Z și coloana U).
Scrieţi un program care să citească numerele naturale N, M, T, R, C apoi cele T perechi de coordonate (X,Y) și (Z,U) precizate în acte (corespunzătoare suprafețelor dreptunghiulare revendicate) și care să determine:
(R,C);ONI GIM 2015, Clasa a VI-a
| Problema | Teren | Operații I/O |
teren.in/teren.out
|
|---|---|---|---|
| Limita timp | 0.2 secunde | Limita memorie |
Total: 2 MB
/
Stivă 2 MB
|
| Id soluție | #63795540 | Utilizator | |
| Fișier | teren.cpp | Dimensiune | 1.94 KB |
| Data încărcării | 19 Martie 2026, 10:14 | Scor/rezultat | Eroare de compilare |
teren.cpp: In function 'int main()': teren.cpp:56:18: error: 'j' was not declared in this scope for (j = 1; j <= m; j++){ ^ teren.cpp:54:13: warning: unused variable 'maxaria' [-Wunused-variable] int maxaria, lungime = 0, lungime2 = 0; ^
www.pbinfo.ro permite evaluarea a două tipuri de probleme:
Problema Teren face parte din prima categorie. Soluția propusă de tine va fi evaluată astfel:
Suma punctajelor acordate pe testele utilizate pentru verificare este 100. Astfel, soluția ta poate obține cel mult 100 de puncte, caz în care se poate considera corectă.