Soluții trimise

Rezumat problemă

Astăzi e o zi specială. Împlinești 14 ani. Deja ți-ai luat buletinul. Ca să sărbătorești așa cum se cuvine acest eveniment, ți-ai invitat cei mai buni prieteni, la un concert rock, care are loc în după-amiaza aceasta. Pentru aceasta, părinții au cumpărat toate cele N locuri situate în primul rând. Din păcate, acum a început să plouă tare. S-a anunțat că ploaia durează maxim câteva ore. Organizatorii promit că vor încerca să șteargă o parte cât mai mare din scaune. După ce termini olimpiada, îți suni prietenii ca să îi întrebi câți dintre cei invitați mai vin. Afli că în total veți fi P care mergeți la concert și că, doar K dintre ei acceptă să stea și pe un scaun umed. Ceilalți P-K vor să stea doar pe scaune uscate. Vrei neapărat ca în timpul concertului să stați cât mai aproape unul de celălalt, astfel încât distanța dintre cel mai din stânga prieten și cel mai din dreapta prieten să fie cât mai mică posibil. Cum ești foarte emoționat, preferi să scrii un program prin care să calculezi această distanța minimă dintre primul scaun și ultimul scaun pe care să te așezi împrună cu prietenii tăi, ținând cont de dorințele lor.

ID   Utilizator Problema Data încărcării Stare
STANCIU TIVLEA VALENTIN (STANCIUVALENTIN) Concert rock 11 Februarie 2024, 15:02 Evaluare finalizată 100
Ghetu Mihai Eduard (Mihai00700) Concert rock 20 Ianuarie 2024, 10:23 Evaluare finalizată 100
Mateescu Alexandru (Alex_MMM) Concert rock 20 Ianuarie 2024, 09:46 Evaluare finalizată 100
Mateescu Alexandru (Alex_MMM) Concert rock 20 Ianuarie 2024, 09:43 Evaluare finalizată 0
Mateescu Alexandru (Alex_MMM) Concert rock 20 Ianuarie 2024, 09:42 Evaluare finalizată 0
Mateescu Alexandru (Alex_MMM) Concert rock 20 Ianuarie 2024, 09:34 Evaluare finalizată 90
Mateescu Alexandru (Alex_MMM) Concert rock 20 Ianuarie 2024, 09:21 Evaluare finalizată 90
Mateescu Alexandru (Alex_MMM) Concert rock 20 Ianuarie 2024, 09:18 Evaluare finalizată 90
Mateescu Alexandru (Alex_MMM) Concert rock 20 Ianuarie 2024, 09:17 Evaluare finalizată 90
Mateescu Alexandru (Alex_MMM) Concert rock 20 Ianuarie 2024, 09:17 Evaluare finalizată 90
Mateescu Alexandru (Alex_MMM) Concert rock 20 Ianuarie 2024, 09:15 Evaluare finalizată 90
Mateescu Alexandru (Alex_MMM) Concert rock 20 Ianuarie 2024, 09:13 Evaluare finalizată 90
Mateescu Alexandru (Alex_MMM) Concert rock 20 Ianuarie 2024, 09:13 Evaluare finalizată E.C
Mateescu Alexandru (Alex_MMM) Concert rock 20 Ianuarie 2024, 09:08 Evaluare finalizată 90
Mateescu Alexandru (Alex_MMM) Concert rock 20 Ianuarie 2024, 09:08 Evaluare finalizată 0
Velcu Razvan (Razvan_velcu) Concert rock 05 Ianuarie 2024, 11:43 Evaluare finalizată 100
Velcu Razvan (Razvan_velcu) Concert rock 05 Ianuarie 2024, 11:42 Evaluare finalizată E.C
- - (Cumpatescu_Vlad) Concert rock 01 Ianuarie 2024, 10:19 Evaluare finalizată 100
Dragu Mihai (mihaialex28) Concert rock 12 Decembrie 2023, 11:31 Evaluare finalizată 0
Dragu Mihai (mihaialex28) Concert rock 12 Decembrie 2023, 11:00 Evaluare finalizată 20
Anca Leuciuc (AncaLeuciuc) Concert rock 07 Decembrie 2023, 09:53 Evaluare finalizată 100
Toma Gheorghiu (Toma_Gheorghiu) Concert rock 30 Octombrie 2023, 19:45 Evaluare finalizată 20
Toma Gheorghiu (Toma_Gheorghiu) Concert rock 30 Octombrie 2023, 19:44 Evaluare finalizată E.C
Popescu Robert (Ragnarok391) Concert rock 25 Octombrie 2023, 15:22 Evaluare finalizată 0
Popescu Robert (Ragnarok391) Concert rock 25 Octombrie 2023, 15:21 Evaluare finalizată E.C
Popescu Robert (Ragnarok391) Concert rock 25 Octombrie 2023, 15:21 Evaluare finalizată 0
Popescu Robert (Ragnarok391) Concert rock 25 Octombrie 2023, 15:20 Evaluare finalizată 0
Popescu Robert (Ragnarok391) Concert rock 25 Octombrie 2023, 15:19 Evaluare finalizată 0
Popescu Robert (Ragnarok391) Concert rock 25 Octombrie 2023, 15:16 Evaluare finalizată 10
Popescu Robert (Ragnarok391) Concert rock 25 Octombrie 2023, 15:15 Evaluare finalizată 10
Popescu Robert (Ragnarok391) Concert rock 25 Octombrie 2023, 15:15 Evaluare finalizată 0
Tița Georgiana Teodora (GeorgianaTeodora25) Concert rock 18 Octombrie 2023, 19:35 Evaluare finalizată 100
Tița Georgiana Teodora (GeorgianaTeodora25) Concert rock 18 Octombrie 2023, 19:31 Evaluare finalizată 50
Tița Georgiana Teodora (GeorgianaTeodora25) Concert rock 18 Octombrie 2023, 19:28 Evaluare finalizată 50
Tița Georgiana Teodora (GeorgianaTeodora25) Concert rock 18 Octombrie 2023, 19:26 Evaluare finalizată 50
Tița Georgiana Teodora (GeorgianaTeodora25) Concert rock 18 Octombrie 2023, 19:19 Evaluare finalizată 40
Tița Georgiana Teodora (GeorgianaTeodora25) Concert rock 18 Octombrie 2023, 19:18 Evaluare finalizată 0
Tița Georgiana Teodora (GeorgianaTeodora25) Concert rock 18 Octombrie 2023, 18:29 Evaluare finalizată 20
NITA Mioara (Mioara_NITA) Concert rock 11 Octombrie 2023, 20:21 Evaluare finalizată 100
Popescu Robert (Ragnarok391) Concert rock 11 Octombrie 2023, 18:57 Evaluare finalizată 0
Popescu Robert (Ragnarok391) Concert rock 11 Octombrie 2023, 18:44 Evaluare finalizată 10
Dobre Darius-Adrian (Darius1414) Concert rock 30 Septembrie 2023, 21:31 Evaluare finalizată 100
Dobre Darius-Adrian (Darius1414) Concert rock 30 Septembrie 2023, 21:28 Evaluare finalizată 90
Dobre Darius-Adrian (Darius1414) Concert rock 30 Septembrie 2023, 21:26 Evaluare finalizată 90
Miscoci Vlad (vlad_miscoci) Concert rock 17 August 2023, 11:56 Evaluare finalizată 100
Miscoci Vlad (vlad_miscoci) Concert rock 17 August 2023, 11:47 Evaluare finalizată 10
Miscoci Vlad (vlad_miscoci) Concert rock 16 August 2023, 11:25 Evaluare finalizată 20
Penciu Alexia (alexiapenciu) Concert rock 04 Iunie 2023, 02:20 Evaluare finalizată 0
SS KMF (SSKMF) Concert rock 24 Mai 2023, 08:18 Evaluare finalizată 100
SS KMF (SSKMF) Concert rock 23 Mai 2023, 18:35 Evaluare finalizată 90