Soluții trimise

Rezumat problemă

#740 Horse

Se consideră o tablă de şah cu n linii şi n coloane, şi n=4k+1. Liniile acestei table sunt numerotate de sus în jos începând cu linia 1, iar coloanele sunt numerotate de la stânga la dreapta începând cu 1. În fiecare dintre câmpurile acestei table se scrie câte un număr natural din mulţimea {1, 2, …, n2} după următoarele reguli:

a) se porneşte din colţul aflat în poziţia stânga sus al tablei şi se avansează utilizând săritura calului
b) se merge orizontal către dreapta şi în continuare, pe chenarul format din primele două linii, primele două coloane, ultimele două linii şi ultimele două coloane, în sensul acelor de ceasornic;
c) se efectuează mai multe tururi ale tablei, până ce se umple întregul chenar, fără să se sară de două ori în aceeaşi căsuţă, fără să se sară în afara acestui chenar şi fără să rămână vreun câmp liber;
d) din poziţia finală în care s-a ajuns, trebuie să fie posibilă săritura în colţul din stânga sus al pătratului rămas neacoperit;
e) se continuă deplasarea în interiorul pătratului rămas neacoperit, folosind regulile a), b), c), d) până ce se ajunge la pătratul interior de latură 1 care va conţine valoarea n2.

Cunoscând valoarea lui n ce reprezintă dimensiunea tablei şi un număr p, să se determine linia şi coloana căsuţei din tabelă unde este scris numărul p, după regulile de mai sus.

Lot Juniori, Bistrita, 2009

ID   Utilizator Problema Data încărcării Stare
Raileanu Alexandru (AlexandruR2008) Horse 31 Martie 2024, 10:56 Evaluare finalizată 100
STANCIU TIVLEA VALENTIN (STANCIUVALENTIN) Horse 27 Martie 2024, 16:00 Evaluare finalizată 100
florescu Relu (Relu1234) Horse 27 Martie 2024, 15:59 Evaluare finalizată 100
STANCIU TIVLEA VALENTIN (STANCIUVALENTIN) Horse 26 Martie 2024, 20:05 Evaluare finalizată 100
STANCIU TIVLEA VALENTIN (STANCIUVALENTIN) Horse 26 Martie 2024, 20:03 Evaluare finalizată 95
STANCIU TIVLEA VALENTIN (STANCIUVALENTIN) Horse 26 Martie 2024, 20:03 Evaluare finalizată 0
STANCIU TIVLEA VALENTIN (STANCIUVALENTIN) Horse 26 Martie 2024, 20:01 Evaluare finalizată 85
florescu Relu (Relu1234) Horse 26 Martie 2024, 19:55 Evaluare finalizată 100
florescu Relu (Relu1234) Horse 26 Martie 2024, 19:49 Evaluare finalizată 85
florescu Relu (Relu1234) Horse 26 Martie 2024, 19:48 Evaluare finalizată 85
florescu Relu (Relu1234) Horse 26 Martie 2024, 19:46 Evaluare finalizată 0
florescu Relu (Relu1234) Horse 26 Martie 2024, 19:44 Evaluare finalizată 85
florescu Relu (Relu1234) Horse 26 Martie 2024, 19:44 Evaluare finalizată 85
florescu Relu (Relu1234) Horse 26 Martie 2024, 19:03 Evaluare finalizată 40
Aninis Catrinel (Nieeez) Horse 23 Martie 2024, 21:04 Evaluare finalizată 100
Aninis Catrinel (Nieeez) Horse 23 Martie 2024, 21:02 Evaluare finalizată 95
Aninis Catrinel (Nieeez) Horse 23 Martie 2024, 21:01 Evaluare finalizată 95
Aninis Catrinel (Nieeez) Horse 23 Martie 2024, 21:00 Evaluare finalizată 95
NITA Mioara (Mioara_NITA) Horse 29 Ianuarie 2024, 19:50 Evaluare finalizată 100
Anca Leuciuc (AncaLeuciuc) Horse 09 Decembrie 2023, 22:44 Evaluare finalizată 100
Ariton Mihai (Mihai_Ariton) Horse 03 Mai 2023, 23:02 Evaluare finalizată 100
Ariton Mihai (Mihai_Ariton) Horse 03 Mai 2023, 23:02 Evaluare finalizată 95
Ariton Mihai (Mihai_Ariton) Horse 03 Mai 2023, 23:01 Evaluare finalizată 95
Ariton Mihai (Mihai_Ariton) Horse 03 Mai 2023, 23:00 Evaluare finalizată 85
Ariton Mihai (Mihai_Ariton) Horse 03 Mai 2023, 22:59 Evaluare finalizată 85
Ariton Mihai (Mihai_Ariton) Horse 03 Mai 2023, 21:25 Evaluare finalizată 40
Ariton Mihai (Mihai_Ariton) Horse 03 Mai 2023, 21:24 Evaluare finalizată E.C
Ariton Mihai (Mihai_Ariton) Horse 03 Mai 2023, 21:22 Evaluare finalizată 85
Ariton Mihai (Mihai_Ariton) Horse 03 Mai 2023, 21:21 Evaluare finalizată 85
Ariton Mihai (Mihai_Ariton) Horse 03 Mai 2023, 21:21 Evaluare finalizată 0
Ariton Mihai (Mihai_Ariton) Horse 03 Mai 2023, 21:19 Evaluare finalizată 85
Ariton Mihai (Mihai_Ariton) Horse 03 Mai 2023, 21:05 Evaluare finalizată 30
Ariton Mihai (Mihai_Ariton) Horse 03 Mai 2023, 21:03 Evaluare finalizată 30
Ariton Mihai (Mihai_Ariton) Horse 03 Mai 2023, 21:01 Evaluare finalizată 30
Ariton Mihai (Mihai_Ariton) Horse 03 Mai 2023, 20:51 Evaluare finalizată 0
Traian Mihai Danciu (TraianDanciu) Horse 30 Aprilie 2023, 11:19 Evaluare finalizată 100
Iorgulescu Andrei (andreiiorgulescu) Horse 18 Martie 2023, 10:48 Evaluare finalizată 100
Belu Ianis (sinai2008) Horse 16 Martie 2023, 16:53 Evaluare finalizată 100
Belu Ianis (sinai2008) Horse 16 Martie 2023, 16:52 Evaluare finalizată 0
Belu Ianis (sinai2008) Horse 16 Martie 2023, 16:50 Evaluare finalizată 95
Icriverzi Andrei (Andrei_Icriverzi) Horse 20 Februarie 2023, 11:29 Evaluare finalizată 100
Icriverzi Andrei (Andrei_Icriverzi) Horse 20 Februarie 2023, 11:29 Evaluare finalizată 5
Icriverzi Andrei (Andrei_Icriverzi) Horse 20 Februarie 2023, 11:29 Evaluare finalizată E.C
Icriverzi Andrei (Andrei_Icriverzi) Horse 20 Februarie 2023, 11:28 Evaluare finalizată 5
Icriverzi Andrei (Andrei_Icriverzi) Horse 20 Februarie 2023, 11:27 Evaluare finalizată 5
Panaete Adrian (proflaurian) Horse 15 Ianuarie 2023, 11:50 Evaluare finalizată 35
Curca David (David_Curca9) Horse 04 Ianuarie 2023, 02:25 Evaluare finalizată 0
Dolteanu Gabriel Meditatii ONI 0729387259 (arcker) Horse 31 Decembrie 2022, 16:31 Evaluare finalizată 100
Chifor Stefan (StefanCc) Horse 20 Decembrie 2022, 09:25 Evaluare finalizată E.C
Tanasă George (gogoki04) Horse 13 Octombrie 2022, 14:12 Evaluare finalizată 100