Soluții trimise

Rezumat problemă

mesaje

#2382

După multe năzbâtii făcute împreună, Alex şi Cipri nu mai au voie să se întâlnească. Alex – strategul echipei – a plănuit o nouă poznă şi a decis să-i transmită prietenului său planul de luptă, constând din anumite cuvinte dintr-un mesaj m[0]. Pentru a nu fi descoperiți, i-a trimis ulterior mai multe mesaje m[1], m[2], … lui Cipri, acesta trebuind să le descifreze folosind convenția secretă stabilită la începutul prieteniei lor și să “acționeze”. Fiecare mesaj m[i] este format din mai multe cuvinte, separate prin câte un spațiu, numerotate cu valori consecutive, începând de la 1.
Pentru a afla planul, Cipri trebuie să găsească cea mai mare valoare i ≥ 0 astfel încât mesajele m[i] și m[0] să conțină cel puțin un cuvânt identic având același număr de ordine în ambele mesaje. Din m[0] se păstrează toate cuvintele care se găsesc și în mesajul m[i] cu același număr de ordine ca în m[0].
Cuvintele păstrate trebuie ordonate în ordine descrescătoare lexicografică a puterii lor. Puterea cuvântului cu numărul de ordine j în m[0] este egală cu șirul ordonat descrescător al indicilor mesajelor în care apare cu același număr de ordine ca în m[0]. Astfel, un cuvânt care a apărut cu numărul de ordine 2 în mesajele m[0], m[6] și m[8] are puterea {8,6,0}. Dacă două cuvinte au aceeași putere, vor rămâne în ordinea din mesajul inițial. Lui Cipri nu i-a mai rămas decât să citească fiecare cuvânt de la dreapta la stânga şi a descifrat tot planul de luptă Cunoscând mesajele transmise de Alex, ajutaţi-l pe Cipri să descifreze planul de luptă conform convenţiei secrete.

ONI 2010

Fișiere Pracsiu Dan (dnprx) Florentina Ungureanu, Mugurel Ionuț Andreica concurs Clasa 10 Şiruri de caractere Probleme diverse
ID   Utilizator Problema Data încărcării Stare
Toma Vlad (VladyInfo) mesaje 02 Aprilie 2025, 21:30 Evaluare finalizată 80
Toma Vlad (VladyInfo) mesaje 02 Aprilie 2025, 21:30 Evaluare finalizată 30
Serban Alexandru (AlexSerban21) mesaje 31 Martie 2025, 17:57 Evaluare finalizată 80
Serban Alexandru (AlexSerban21) mesaje 31 Martie 2025, 17:54 Evaluare finalizată 80
Serban Alexandru (AlexSerban21) mesaje 31 Martie 2025, 17:52 Evaluare finalizată 60
Serban Alexandru (AlexSerban21) mesaje 31 Martie 2025, 17:52 Evaluare finalizată 60
Serban Alexandru (AlexSerban21) mesaje 31 Martie 2025, 15:11 Evaluare finalizată 80
Serban Alexandru (AlexSerban21) mesaje 31 Martie 2025, 15:09 Evaluare finalizată 80
Serban Alexandru (AlexSerban21) mesaje 31 Martie 2025, 15:06 Evaluare finalizată 80
Serban Alexandru (AlexSerban21) mesaje 31 Martie 2025, 15:02 Evaluare finalizată 0
Serban Alexandru (AlexSerban21) mesaje 31 Martie 2025, 15:02 Evaluare finalizată 0
Serban Alexandru (AlexSerban21) mesaje 31 Martie 2025, 14:48 Evaluare finalizată 20
Serban Alexandru (AlexSerban21) mesaje 31 Martie 2025, 14:44 Evaluare finalizată 80
Serban Alexandru (AlexSerban21) mesaje 31 Martie 2025, 14:43 Evaluare finalizată 80
Serban Alexandru (AlexSerban21) mesaje 31 Martie 2025, 14:41 Evaluare finalizată 40
Serban Alexandru (AlexSerban21) mesaje 31 Martie 2025, 14:38 Evaluare finalizată 30
Voica Stefan (voicastefanalexandru) mesaje 27 Martie 2025, 18:38 Evaluare finalizată 100
Voica Stefan (voicastefanalexandru) mesaje 27 Martie 2025, 18:34 Evaluare finalizată 80
Voica Stefan (voicastefanalexandru) mesaje 27 Martie 2025, 18:31 Evaluare finalizată 50
Toma Vlad (VladyInfo) mesaje 24 Martie 2025, 12:58 Evaluare finalizată 0
Țoc Ana-Maria (anamaria2_) mesaje 19 Februarie 2025, 18:25 Evaluare finalizată 100
Țoc Ana-Maria (anamaria2_) mesaje 19 Februarie 2025, 17:59 Evaluare finalizată 80
Țoc Ana-Maria (anamaria2_) mesaje 19 Februarie 2025, 17:57 Evaluare finalizată 60
Țoc Ana-Maria (anamaria2_) mesaje 19 Februarie 2025, 16:43 Evaluare finalizată 50
Țoc Ana-Maria (anamaria2_) mesaje 19 Februarie 2025, 15:05 Evaluare finalizată 0
Țoc Ana-Maria (anamaria2_) mesaje 19 Februarie 2025, 15:02 Evaluare finalizată 0
Țoc Ana-Maria (anamaria2_) mesaje 19 Februarie 2025, 14:46 Evaluare finalizată 0
Țoc Ana-Maria (anamaria2_) mesaje 19 Februarie 2025, 14:21 Evaluare finalizată 100
Țoc Ana-Maria (anamaria2_) mesaje 19 Februarie 2025, 14:17 Evaluare finalizată 0
Caca Cornel e cel mai bun (corneliucaca) mesaje 13 Februarie 2025, 20:00 Evaluare finalizată 100
Caca Cornel e cel mai bun (corneliucaca) mesaje 12 Februarie 2025, 17:17 Evaluare finalizată 100
Camburu Luca Stefan (Luca1208) mesaje 10 Februarie 2025, 23:37 Evaluare finalizată 100
Camburu Luca Stefan (Luca1208) mesaje 10 Februarie 2025, 22:53 Evaluare finalizată 100
Camburu Luca Stefan (Luca1208) mesaje 10 Februarie 2025, 22:52 Evaluare finalizată 100
Macoveiciuc Sabrina Giulia (Sabrina10) mesaje 10 Februarie 2025, 22:41 Evaluare finalizată 100
Camburu Luca Stefan (Luca1208) mesaje 10 Februarie 2025, 22:36 Evaluare finalizată 0
Camburu Luca Stefan (Luca1208) mesaje 10 Februarie 2025, 22:36 Evaluare finalizată 50
Camburu Luca Stefan (Luca1208) mesaje 10 Februarie 2025, 22:36 Evaluare finalizată 50
Camburu Luca Stefan (Luca1208) mesaje 10 Februarie 2025, 22:35 Evaluare finalizată 50
Camburu Luca Stefan (Luca1208) mesaje 10 Februarie 2025, 22:35 Evaluare finalizată 50
Camburu Luca Stefan (Luca1208) mesaje 10 Februarie 2025, 22:35 Evaluare finalizată 0
Camburu Luca Stefan (Luca1208) mesaje 10 Februarie 2025, 22:33 Evaluare finalizată 0
Camburu Luca Stefan (Luca1208) mesaje 10 Februarie 2025, 22:10 Evaluare finalizată 80
Camburu Luca Stefan (Luca1208) mesaje 10 Februarie 2025, 21:57 Evaluare finalizată 80
Camburu Luca Stefan (Luca1208) mesaje 10 Februarie 2025, 21:56 Evaluare finalizată 0
Camburu Luca Stefan (Luca1208) mesaje 10 Februarie 2025, 21:55 Evaluare finalizată 80
Camburu Luca Stefan (Luca1208) mesaje 10 Februarie 2025, 21:32 Evaluare finalizată 0
Camburu Luca Stefan (Luca1208) mesaje 10 Februarie 2025, 16:01 Evaluare finalizată 0
Camburu Luca Stefan (Luca1208) mesaje 10 Februarie 2025, 16:01 Evaluare finalizată 0
Camburu Luca Stefan (Luca1208) mesaje 10 Februarie 2025, 16:00 Evaluare finalizată 0
Du-te sus!