#1205
Pe vremea maurilor, transmiterea unor mesaje codificate între două persoane se făcea folosind un cifru numit nod. Cele două persoane alegeau în secret o poveste. Aceasta era scrisă într-o carte folosind litere mici și mari ale alfabetului englez, pe P
pagini, numerotate de la 1
la P
, fiecare conținând exact R
rânduri, numerotate în cadrul fiecărei pagini de la 1
la R
, iar fiecare rând fiind format din exact C
cuvinte, numerotate în cadrul fiecărui rând de la 1
la C
.
Un cuvânt al mesajului de transmis era codificat prin poziția sa în povestea aleasă de cei doi, folosind trei numere scrise cu cifre romane, ce indicau în ordine: numărul paginii, numărul rândului în cadrul paginii, respectiv al cuvântului în cadrul rândului.
Mesajul astfel codificat era scris pe trei linii. Pe prima linie erau scrise numerele paginilor, pe a doua linie numerele rândurilor, iar pe a treia linie erau scrise numerele de ordine ale cuvintelor.
Presupunem că mesajul este format din primul cuvânt de pe al cincilea rând al celei de a doua pagini și din al patrulea cuvânt de pe rândul al doilea al primei pagini. Mesajul putea fi transmis pe trei linii în modul următor:
II I
(numerele paginilor)V II
(numerele rândurilor)I IV
(numerele cuvintelor)Cifrele romane sunt scrise cu majusculele M
, D
, C
, L
, X
, V
, I
, iar valorile corespunzătoare lor sunt în ordine: 1000
, 500
, 100
, 50
, 10
, 5
, 1
. Valoarea unui număr scris cu cifre romane se calculează parcurgând de la stânga la dreapta cifrele numărului astfel:
De exemplu pentru numărul MCDXLVI
scris cu cifre romane, se obține valoarea 1446
în sistem zecimal, astfel: 1000-100+500-10+50+5+1
, iar pentru numărul XXI
scris cu cifre romane se obține valoarea 21
în sistemul zecimal astfel: 10+10+1
.
Cunoscându-se textul poveștii ales de cei doi și mesajul codificat de ei scrieți un program care rezolvă următoarele două cerințe:
a) Rescrie mesajul codificat folosind scrierea cu cifre din sistemul zecimal.
b) Afișează toate cuvintele mesajului decodificat în ordinea în care acestea apar în poveste.
ONI GIM 2014, Clasa a VII-a
ID | Utilizator | Problema | Data încărcării | Stare | ||
---|---|---|---|---|---|---|
Nod | 10 Octombrie 2022, 20:19 | Evaluare finalizată | 100 |