Soluții trimise

Rezumat problemă

Peste

#2136

Ursul: Bună, cumătră! Da cât peşte ai? Dă-mi şi mie, că tare mi-i poftă!
Vulpea: Ia mai pune-ţi pofta-n cui. Dacă vrei pește, du-te şi-ţi înmoaie coada-n baltă şi vei avea ce să mănânci.
Ursul: Învaţă-mă, te rog, cumătră, că eu nu ştiu cum se prinde peştele.
Vulpea: Alei, cumetre! da’ nu ştii că nevoia te-nvaţă ce nici nu gândeşti? Du-te deseară la baltă și bagă-ţi coada-n apă. Stai pe loc, fără să te mişti, până spre ziuă. Între timp, ia foaia aceasta pe care am scris N numere naturale și până dimineață trebuie să procedezi în felul următor:

  • elimini exact două cifre alăturate din fiecare număr scris pe foaie, astfel încât, celelalte cifre rămase după eliminare să formeze, de la stânga la dreapta, cel mai mare număr posibil (de exemplu, din numărul 77196, elimini cifrele 7 și 1 pentru a obține cel mai mare număr posibil 796).
  • toate cele N numere obținute la pasul anterior, le lipești unul după altul, în ce ordine vrei tu. Uitându-te de la stânga la dreapta la cifrele numerelor lipite, observi că s-a format un nou număr X. Ai grijă cum procedezi, căci până
    dimineață, atâta pește se va prinde de coada ta cât vei obține tu valoarea lui X.

Ajutați-l pe urs să prindă cât mai mult pește posibil.

Scrieți un program care citește N numere naturale și determină:

  1. Cel mai mare număr de eliminări efectuate cu aceleași două cifre alăturate.
  2. Cel mai mare număr natural X determinat astfel încât ursul să prindă cât mai mult pește.

ONIGIM 2017, Clasa a VI-a

ID   Utilizator Problema Data încărcării Stare
ISolv3Problems 22 (iSolv3Problems) Peste 10 Octombrie 2022, 22:22 Evaluare finalizată 100
Du-te sus!