Soluții trimise

Rezumat problemă

Jocul pe care îl joaca Robo atunci când se plictisește este un joc inteligent pentru roboței. Pe ecranul tabletei lui roboțești, sunt N căsuțe de formă pătrată, cu latura egală cu 1. Căsuțele sunt așezate pe un rând, una lângă alta, fiind etichetate, în această ordine, cu numere de la 1 la N. Fiecare căsuță conține câte un număr natural, identificatorul câte unuia dintre prietenii săi, roboței, ca și el. Identificatorii se pot repeta.

Robo poate interschimba conținutul a două căsuțe, numai dacă distanța dintre centrele acestora pe orizontală este egală cu distanța dintre brațele sale; distanța, pe orizontală, dintre centrele a două căsuțe etichetate cu i, respectiv cu j, este j-i (1≤i<j≤N).

El își poate fixa în orice moment distanța dintre brațe la 1 sau își poate dubla distanța curentă dintre brațe, de oricâte ori este necesar, fără a depăși valoarea N-1. Astfel, distanța dintre brațele sale poate fi 1, apoi, prin dublare, 2, apoi, prin dublare 4, apoi, prin dublare 8 etc. La începutul jocului, distanța dintre brațele lui Robo este 1. De fiecare dată când consideră convenabilă distanța dintre brațe, realizează o interschimbare.

Se cere ca Robo să așeze identificatorii în căsuțe în ordine crescătoare, prin maximum 12500 interschimbări de tipul celei precizate mai sus.

ID   Utilizator Problema Data încărcării Stare
Tomulescu Ninel (TomulescuDumitru75) sort2dist 20 Aprilie 2024, 22:34 Evaluare finalizată 100
sirbu ilinca (ILINKA1MARIA) sort2dist 18 Aprilie 2024, 21:30 Evaluare finalizată 37
sirbu ilinca (ILINKA1MARIA) sort2dist 18 Aprilie 2024, 21:30 Evaluare finalizată 0
sirbu ilinca (ILINKA1MARIA) sort2dist 18 Aprilie 2024, 21:29 Evaluare finalizată 37
sirbu ilinca (ILINKA1MARIA) sort2dist 18 Aprilie 2024, 21:29 Evaluare finalizată 37
sirbu ilinca (ILINKA1MARIA) sort2dist 18 Aprilie 2024, 21:08 Evaluare finalizată 4
sirbu ilinca (ILINKA1MARIA) sort2dist 18 Aprilie 2024, 20:57 Evaluare finalizată 0
sirbu ilinca (ILINKA1MARIA) sort2dist 18 Aprilie 2024, 20:57 Evaluare finalizată 0
sirbu ilinca (ILINKA1MARIA) sort2dist 18 Aprilie 2024, 20:55 Evaluare finalizată 12
Stoican Alexandru (alex_andrei_stoican) sort2dist 18 Aprilie 2024, 19:10 Evaluare finalizată 33
Marin-Perianu Vlad (vlad_marinperianu) sort2dist 18 Aprilie 2024, 09:28 Evaluare finalizată 25
Dragusin Ovidiu (Dragvid) sort2dist 17 Aprilie 2024, 11:32 Evaluare finalizată 100
Dragusin Ovidiu (Dragvid) sort2dist 17 Aprilie 2024, 11:32 Evaluare finalizată 0
Maican Iustin (iustincmb) sort2dist 17 Aprilie 2024, 11:31 Evaluare finalizată 100
Maican Iustin (iustincmb) sort2dist 17 Aprilie 2024, 11:30 Evaluare finalizată 0
Dragusin Ovidiu (Dragvid) sort2dist 17 Aprilie 2024, 11:26 Evaluare finalizată 10
Dragusin Ovidiu (Dragvid) sort2dist 17 Aprilie 2024, 11:18 Evaluare finalizată 4
Dragusin Ovidiu (Dragvid) sort2dist 17 Aprilie 2024, 11:17 Evaluare finalizată 4
Cornea Alexandru-Mihai (AlexandruCornea) sort2dist 15 Aprilie 2024, 16:41 Evaluare finalizată E.C
Panes Alexandru (Panes_Alexandru) sort2dist 14 Aprilie 2024, 19:01 Evaluare finalizată 96
Panes Alexandru (Panes_Alexandru) sort2dist 14 Aprilie 2024, 19:01 Evaluare finalizată E.C
Panes Alexandru (Panes_Alexandru) sort2dist 14 Aprilie 2024, 19:01 Evaluare finalizată 96
Panes Alexandru (Panes_Alexandru) sort2dist 14 Aprilie 2024, 18:35 Evaluare finalizată 93
Panes Alexandru (Panes_Alexandru) sort2dist 14 Aprilie 2024, 18:32 Evaluare finalizată 74
Cristea Luca (Luca_CLG) sort2dist 14 Aprilie 2024, 17:37 Evaluare finalizată 87
Marius Popescu (Enderdragon12345) sort2dist 13 Aprilie 2024, 22:31 Evaluare finalizată 33
Marius Popescu (Enderdragon12345) sort2dist 13 Aprilie 2024, 22:26 Evaluare finalizată 33
Toma Vlad (VladyInfo) sort2dist 13 Aprilie 2024, 13:57 Evaluare finalizată 100
Toma Vlad (VladyInfo) sort2dist 13 Aprilie 2024, 13:57 Evaluare finalizată 0
Marius Popescu (Enderdragon12345) sort2dist 13 Aprilie 2024, 12:55 Evaluare finalizată 33
Marius Popescu (Enderdragon12345) sort2dist 13 Aprilie 2024, 12:52 Evaluare finalizată 33
Marius Popescu (Enderdragon12345) sort2dist 13 Aprilie 2024, 12:40 Evaluare finalizată 3
Marin-Perianu Vlad (vlad_marinperianu) sort2dist 13 Aprilie 2024, 12:32 Evaluare finalizată E.C
Marin-Perianu Vlad (vlad_marinperianu) sort2dist 13 Aprilie 2024, 12:20 Evaluare finalizată 25
Marin-Perianu Vlad (vlad_marinperianu) sort2dist 13 Aprilie 2024, 12:18 Evaluare finalizată 12
Marin-Perianu Vlad (vlad_marinperianu) sort2dist 13 Aprilie 2024, 12:14 Evaluare finalizată 0
Marius Popescu (Enderdragon12345) sort2dist 13 Aprilie 2024, 10:55 Evaluare finalizată 3
Marius Popescu (Enderdragon12345) sort2dist 13 Aprilie 2024, 09:40 Evaluare finalizată E.C
Petre Ionut (PetreIonut) sort2dist 06 Aprilie 2024, 20:08 Evaluare finalizată 100
Petre Ionut (PetreIonut) sort2dist 06 Aprilie 2024, 12:45 Evaluare finalizată 3
Petre Ionut (PetreIonut) sort2dist 06 Aprilie 2024, 12:32 Evaluare finalizată 0
Petre Ionut (PetreIonut) sort2dist 06 Aprilie 2024, 12:15 Evaluare finalizată 0
Petre Ionut (PetreIonut) sort2dist 06 Aprilie 2024, 12:15 Evaluare finalizată 0
Petre Ionut (PetreIonut) sort2dist 06 Aprilie 2024, 12:14 Evaluare finalizată 0
Cristian Petre (Cristian_46290) sort2dist 06 Aprilie 2024, 12:07 Evaluare finalizată 3
Cristian Petre (Cristian_46290) sort2dist 06 Aprilie 2024, 11:45 Evaluare finalizată 10
Cristian Petre (Cristian_46290) sort2dist 06 Aprilie 2024, 11:43 Evaluare finalizată 10
Cristian Petre (Cristian_46290) sort2dist 06 Aprilie 2024, 11:42 Evaluare finalizată 10
Petre Ionut (PetreIonut) sort2dist 06 Aprilie 2024, 10:49 Evaluare finalizată 0
Cristian Petre (Cristian_46290) sort2dist 05 Aprilie 2024, 19:31 Evaluare finalizată E.C