Detalii evaluare #50173646

Rezumat problemă

Copiii de la școala din oraș primesc daruri înaintea vacanței. Există o cutie foarte mare care conține 𝑁 bomboane ce le pot fi distribuite tuturor copiilor prezenți la festivitatea care s-a organizat, astfel încât, întotdeauna, toți să primească același număr de bomboane, 𝐵.

Cerințe:

1. Să se determine valoarea maximă a lui 𝐵, știind că la festivitate sunt prezenți exact 𝑋 copii, iar după distribuire este posibil să fie lăsate unele bomboane în cutie.
2. Să se determine numărul maxim de copii care pot fi prezenți la festivitate, astfel încât să fie distribuite 𝑡𝑜𝑎𝑡𝑒 bomboanele din cutie, iar valoarea lui B să fie mai mare sau egală cu 2.
3. Să se determine numărul minim de bomboane care pot fi lăsate în cutie, după distribuire, astfel încât la festivitate să fie prezenți cel puțin 𝑋 copii, iar valoarea lui 𝐵 să fie mai mare sau egală cu 𝑌. Corespunzător numărului de bomboane lăsate obținut și condițiilor precizate, se determină, de asemenea, numărul de copii prezenți precum și valoarea lui 𝐵. În cazul în care sunt mai multe variante ce respectă aceste condiții, se alege cea pentru care numărul de copii prezenți este maxim posibil.

Detalii

Problema Bomboane5 Operații I/O bomboane5.in/bomboane5.out
Limita timp 0.1 secunde Limita memorie Total: 64 MB / Stivă 8 MB
Id soluție #50173646 Utilizator Cozma Radu Mihai (Cozma_Radu_Mihai)
Fișier bomboane5.cpp Dimensiune 247 B
Data încărcării 29 Martie 2024, 17:31 Scor / rezultat 25 puncte

Evaluare


Mesaj compilare


Rezultat evaluare

Test Timp Mesaj evaluare Scor posibil Scor obținut
1 0 secunde OK. 5 5
2 0 secunde OK. 5 5
3 0 secunde OK. 5 5
4 0 secunde OK. 5 5
5 0 secunde OK. 5 5
6 0 secunde Raspuns gresit. 5 0
7 0 secunde Raspuns gresit. 5 0
8 0 secunde Raspuns gresit. 5 0
9 0 secunde Raspuns gresit. 5 0
10 0 secunde Raspuns gresit. 5 0
11 0 secunde Raspuns gresit. 5 0
12 0 secunde Raspuns gresit. 5 0
13 0 secunde Raspuns gresit. 5 0
14 0 secunde Raspuns gresit. 5 0
15 0 secunde Raspuns gresit. 5 0
16 0 secunde Raspuns gresit. 5 0
17 0 secunde Raspuns gresit. 5 0
18 0 secunde Raspuns gresit. 5 0
19 0 secunde Raspuns gresit. 5 0
20 0 secunde Raspuns gresit. 5 0
Punctaj total 25

Cum funcționează evaluarea?

www.pbinfo.ro permite evaluarea a două tipuri de probleme:

  • probleme la care rezolvarea presupune scrierea unui program complet
  • probleme la care rezolvarea presupune scrierea unei secvențe de program - câteva instrucțiuni, o listă de declarații, una sau mai multe funcții, etc.

Problema Bomboane5 face parte din prima categorie. Soluția propusă de tine va fi evaluată astfel:

  • Programul sursă este compilat folosind compilatorul corespunzător. Dacă în urma compilării se obțin erori sau avertismente, acestea sunt afișate în această pagină.
  • Dacă programul a fost compilat, executabilul obținut va fi rulat, furnizându-i-se unul sau mai multe seturi de date de intrare, în concordanță cu restricțiile specifice problemei. Pentru fiecare set de date se obține un anumit punctaj, în raport cu corectitudinea soluției tale.

Suma punctajelor acordate pe testele utilizate pentru verificare este 100. Astfel, soluția ta poate obține cel mult 100 de puncte, caz în care se poate considera corectă.