Detalii evaluare #64183192

Rezumat problemă

#4994

Sofia iubește șotronul și îl joacă în fiecare zi în spatele blocului. Șotronul poate fi reprezentat ca un șir de 𝑁 pătrățele așezate în linie, numerotate de la 1 la N.

Jocul Sofiei constă în mai multe ture de joc. La începutul fiecărei ture a jocului, Sofia se află în poziția de start, aflată imediat înaintea căsuței 1, și aruncă o piatră care pică pe una dintre căsuțele șotronului. Considerăm că numărul căsuței pe care a picat piatra este i. Fetița trebuie apoi să se deplaseze până la căsuța i, efectuând unul sau mai multe salturi și să ia piatra. Cum Sofia se antrenează zilnic, a învățat deja să sară peste mai multe căsuțe, din căsuța numărul i poate sări pe căsuțele i+1, i+2 respectiv i+3, însă nu poate sări pe căsuța i+4 sau mai departe.

Regula jocului spune că pentru turele de joc care urmează, Sofia nu mai are voie să calce pe căsuța i, aceasta fiind marcată ca interzisă. Dacă piatra cade din nou pe o căsuță marcată anterior ca interzisă, jocul se încheie imediat întrucât fetița nu mai poate călca pe acea căsuță.

Cunoscându-se numărul N de pătrățele ale șotronului, numărul Q de aruncări pe care le-ar putea efectua fetița și indicele căsuței pe care ar ateriza piatra la fiecare aruncare, determinați care este prima aruncare la care Sofia nu mai poate recupera piatra.

Detalii

Problema Sotron2 Operații I/O sotron2.in/sotron2.out
Limita timp 0.1 secunde Limita memorie Total: 64 MB / Stivă 8 MB
Id soluție #64183192 Utilizator Costache Petru Stefan (Petru_Stefan_Costache)
Fișier sotron2.cpp Dimensiune 1.52 KB
Data încărcării 21 Aprilie 2026, 23:30 Scor/rezultat 34 puncte

Evaluare

Mesaj compilare


Rezultat evaluare

Test Timp Mesaj evaluare Scor posibil Scor obținut
1 0.001 secunde OK. 2 2
2 0.001 secunde Raspuns gresit. 2 0
3 0.002 secunde Raspuns gresit. 2 0
4 0.002 secunde OK. 2 2
5 0.001 secunde Raspuns gresit. 3 0
6 0.001 secunde Raspuns gresit. 3 0
7 0.002 secunde OK. 3 3
8 0.001 secunde Raspuns gresit. 3 0
9 0.001 secunde Raspuns gresit. 3 0
10 0.001 secunde OK. 5 5
11 0.001 secunde Raspuns gresit. 5 0
12 0.001 secunde Raspuns gresit. 4 0
13 0.004 secunde Raspuns gresit. 4 0
14 0.002 secunde OK. 4 4
15 0.001 secunde Raspuns gresit. 4 0
16 0.005 secunde Raspuns gresit. 4 0
17 0.016 secunde OK. 4 4
18 0.017 secunde Raspuns gresit. 4 0
19 0.008 secunde OK. 4 4
20 0.022 secunde Raspuns gresit. 5 0
21 0.025 secunde Raspuns gresit. 5 0
22 0.062 secunde OK. 5 5
23 0.058 secunde Raspuns gresit. 5 0
24 0.033 secunde OK. 5 5
25 0.049 secunde Raspuns gresit. 5 0
26 0.055 secunde Raspuns gresit. 5 0
Punctaj total 34

Cum funcționează evaluarea?

www.pbinfo.ro permite evaluarea a două tipuri de probleme:

  • probleme la care rezolvarea presupune scrierea unui program complet
  • probleme la care rezolvarea presupune scrierea unei secvențe de program - câteva instrucțiuni, o listă de declarații, una sau mai multe funcții, etc.

Problema Sotron2 face parte din prima categorie. Soluția propusă de tine va fi evaluată astfel:

  • Programul sursă este compilat folosind compilatorul corespunzător. Dacă în urma compilării se obțin erori sau avertismente, acestea sunt afișate în această pagină.
  • Dacă programul a fost compilat, executabilul obținut va fi rulat, furnizându-i-se unul sau mai multe seturi de date de intrare, în concordanță cu restricțiile specifice problemei. Pentru fiecare set de date se obține un anumit punctaj, în raport cu corectitudinea soluției tale.

Suma punctajelor acordate pe testele utilizate pentru verificare este 100. Astfel, soluția ta poate obține cel mult 100 de puncte, caz în care se poate considera corectă.

Du-te sus!