#5005
Se dau 𝑁 procese care trebuie rulate pe un calculator. Există 𝑀 variabile care pot fi accesate de către aceste procese, numerotate de la 1 la 𝑀. Fiecare proces 𝑖 (unde 1 ≤ 𝑖 ≤ 𝑁) accesează un interval continuu de variabile [𝑙[𝑖], 𝑟[𝑖]], iar timpul necesar de execuție al procesului 𝑖 este 𝑡[𝑖].
Cât timp un proces rulează, acesta își salvează pe stiva de execuție toate variabilele necesare, iar la finalizarea lui le elimină de pe stivă. Două procese pot rula în paralel dacă și numai dacă nu au nicio variabilă în comun.
Sistemul de operare va planifica procesele astfel încât timpul total necesar executării tuturor să fie minim. O astfel
de planificare, care atinge timpul minim posibil, poartă numele de scenariu optim de execuție.
O variabilă este considerată critică dacă există cel puțin un scenariu optim de execuție în care aceasta petrece cel mai mult timp pe stivă dintre toate variabilele (într-un scenariu pot exista mai multe variabile critice simultan).
Dat fiind un număr 𝐶 ∈ {1, 2, 3}, reprezentând tipul cerinței:
Cerința 1. Să se determine timpul minim necesar pentru a rula toate cele 𝑁 procese date.
Cerința 2. Pentru fiecare proces 𝑖 (de la 1 la 𝑁), presupunem că îl eliminăm din sistem. Fie 𝑇[𝑖] timpul minim necesar pentru a rula restul de 𝑁 − 1 procese. Să se calculeze și să se afișeze suma tuturor valorilor 𝑇[𝑖], pentru 𝑖 de la 1 la 𝑁.
Cerința 3. Pentru fiecare proces 𝑖 (de la 1 la 𝑁), presupunem că îl eliminăm din sistem. Fie 𝑉[𝑖] numărul de variabile critice în contextul celorlalte 𝑁 − 1 procese, conform definiției anterioare. Să se calculeze și să se afișeze suma tuturor valorilor 𝑉[𝑖], pentru 𝑖 de la 1 la 𝑁.
| Problema | Calculator1 | Operații I/O |
calculator1.in/calculator1.out
|
|---|---|---|---|
| Limita timp | 1.7 secunde | Limita memorie |
Total: 512 MB
/
Stivă 64 MB
|
| Id soluție | #64921193 | Utilizator | |
| Fișier | calculator1.cpp | Dimensiune | 2.25 KB |
| Data încărcării | 13 Iunie 2026, 20:27 | Scor/rezultat | 18 puncte |
| Test | Timp | Mesaj evaluare | Scor posibil | Scor obținut | ||
|---|---|---|---|---|---|---|
| 1 | 0.002 secunde | OK. | 3 | 3 | ||
| 2 | 0.002 secunde | OK. | 3 | 3 | ||
| 3 | 0.003 secunde | OK. | 3 | 3 | ||
| 4 | 0.034 secunde | OK. | 3 | 3 | ||
| 5 | 0.033 secunde | OK. | 3 | 3 | ||
| 6 | 0.021 secunde | OK. | 3 | 3 | ||
| 7 | 0.001 secunde | Raspuns gresit. | 3 | 0 | ||
| 8 | 0.001 secunde | Raspuns gresit. | 3 | 0 | ||
| 9 | 0.001 secunde | Raspuns gresit. | 3 | 0 | ||
| 10 | 0.002 secunde | Raspuns gresit. | 3 | 0 | ||
| 11 | 0.002 secunde | Raspuns gresit. | 3 | 0 | ||
| 12 | 0.002 secunde | Raspuns gresit. | 3 | 0 | ||
| 13 | 1.2 secunde | Raspuns gresit. | 3 | 0 | ||
| 14 | 1.108 secunde | Raspuns gresit. | 3 | 0 | ||
| 15 | 0.022 secunde | Raspuns gresit. | 3 | 0 | ||
| 16 | 0.236 secunde | Caught fatal signal 11 | 3 | 0 | ||
| 17 | 0.232 secunde | Caught fatal signal 11 | 3 | 0 | ||
| 18 | 0.233 secunde | Caught fatal signal 11 | 3 | 0 | ||
| 19 | 0.244 secunde | Caught fatal signal 11 | 3 | 0 | ||
| 20 | 0.386 secunde | Caught fatal signal 11 | 3 | 0 | ||
| 21 | 0.384 secunde | Caught fatal signal 11 | 2 | 0 | ||
| 22 | 0.348 secunde | Caught fatal signal 11 | 2 | 0 | ||
| 23 | 0.37 secunde | Caught fatal signal 11 | 2 | 0 | ||
| 24 | 0.002 secunde | Raspuns gresit. | 2 | 0 | ||
| 25 | 0.001 secunde | Raspuns gresit. | 2 | 0 | ||
| 26 | 0.001 secunde | Raspuns gresit. | 2 | 0 | ||
| 27 | 0.005 secunde | Raspuns gresit. | 2 | 0 | ||
| 28 | 0.005 secunde | Raspuns gresit. | 2 | 0 | ||
| 29 | 0.005 secunde | Raspuns gresit. | 2 | 0 | ||
| 30 | Depășit | Limita de timp depășită | 2 | 0 | ||
| 31 | Depășit | Limita de timp depășită | 2 | 0 | ||
| 32 | Depășit | Limita de timp depășită | 2 | 0 | ||
| 33 | Depășit | Limita de timp depășită | 2 | 0 | ||
| 34 | Depășit | Limita de timp depășită | 2 | 0 | ||
| 35 | Depășit | Limita de timp depășită | 2 | 0 | ||
| 36 | Depășit | Limita de timp depășită | 2 | 0 | ||
| 37 | Depășit | Limita de timp depășită | 2 | 0 | ||
| 38 | Depășit | Limita de timp depășită | 2 | 0 | ||
| 39 | Depășit | Limita de timp depășită | 2 | 0 | ||
| 40 | Depășit | Limita de timp depășită | 2 | 0 | ||
| Punctaj total | 18 | |||||
www.pbinfo.ro permite evaluarea a două tipuri de probleme:
Problema Calculator1 face parte din prima categorie. Soluția propusă de tine va fi evaluată astfel:
Suma punctajelor acordate pe testele utilizate pentru verificare este 100. Astfel, soluția ta poate obține cel mult 100 de puncte, caz în care se poate considera corectă.