Soluții trimise

Rezumat problemă

#1116 karb

În perioada Campionatului Mondial din Brazilia se preconizează o creştere a traficului de cafea. Se ştie că sunt N orase, conectate prin N-1 străzi bidirecţionale, astfel încât se poate ajunge din orice oraş în altul. În prezent există K carteluri de cafea aflate în oraşe distincte, care își exercita influența în propriul oraș. Se ştie că fiecare din aceste carteluri doreşte să-şi extindă influenţa în oraşele vecine. Astfel, la un moment de timp, un cartel poate să-şi extindă influenţa într-un oraş vecin doar dacă acesta nu se află sub influenţa altui cartel. O dată ce un cartel îşi extinde influenta asupra unui nou oraş, cartelul îşi poate extinde influenţa şi în oraşele vecine acestuia. Se ştie că până la începerea campionatului mondial, fiecare oraş va fi sub influenţa unui cartel.

ABIN (Agência Brasileira de Inteligência) doreşte să afle în câte moduri poate fi dominată ţara de influenţele celor K carteluri la data începerii campionatului mondial, modulo 666013.

Cunoscând numărul de orașe N, modul în care acestea sunt conectate, numărul de carteluri inițiale K și cele K orașe în care se află cartelurile, să se determine numărul de moduri în care ţara poate fi împărţită între cartelurile de cafea, modulo 666013.

ID   Utilizator Problema Data încărcării Stare
- - (Cumpatescu_Vlad) karb 08 Mai 2024, 20:48 Evaluare finalizată 0
Gașpar Andrei (gaspar_andrei_razvan) karb 25 Aprilie 2024, 11:53 Evaluare finalizată 100
Croitoriu Andrei (Andrei_Croitoriu) karb 17 Aprilie 2024, 00:35 Evaluare finalizată 100
Mocrei Bogdan (mocreibogdan) karb 16 Aprilie 2024, 20:04 Evaluare finalizată 100
Mocrei Bogdan (mocreibogdan) karb 16 Aprilie 2024, 20:03 Evaluare finalizată 0
Mocrei Bogdan (mocreibogdan) karb 16 Aprilie 2024, 20:03 Evaluare finalizată 0
Mocrei Bogdan (mocreibogdan) karb 16 Aprilie 2024, 20:02 Evaluare finalizată 0
Mocrei Bogdan (mocreibogdan) karb 16 Aprilie 2024, 20:01 Evaluare finalizată 0
Mocrei Bogdan (mocreibogdan) karb 16 Aprilie 2024, 17:12 Evaluare finalizată 0
Carole Serban (SerbanCarole) karb 09 Aprilie 2024, 16:36 Evaluare finalizată 100
Raileanu Alexandru (AlexandruR2008) karb 04 Aprilie 2024, 21:12 Evaluare finalizată 100
Predescu Sebastian Ion (SebastianPredescuIon) karb 04 Aprilie 2024, 15:50 Evaluare finalizată 100
rares rares (rares123456789) karb 20 Martie 2024, 18:20 Evaluare finalizată 100
Black Chris (Cristiansjsncndns) karb 02 Martie 2024, 20:49 Evaluare finalizată 100
Black Chris (Cristiansjsncndns) karb 02 Martie 2024, 20:48 Evaluare finalizată 60
Black Chris (Cristiansjsncndns) karb 02 Martie 2024, 20:43 Evaluare finalizată 70
Black Chris (Cristiansjsncndns) karb 02 Martie 2024, 20:38 Evaluare finalizată 70
Black Chris (Cristiansjsncndns) karb 02 Martie 2024, 20:38 Evaluare finalizată 0
Black Chris (Cristiansjsncndns) karb 02 Martie 2024, 20:37 Evaluare finalizată 0
Code Name (Osprey) karb 21 Februarie 2024, 10:55 Evaluare finalizată 20
Code Name (Osprey) karb 21 Februarie 2024, 10:49 Evaluare finalizată 0
Pelea Radu (RaduPelea21) karb 28 Ianuarie 2024, 18:42 Evaluare finalizată E.C
Radu Alexandru (superffff) karb 23 Ianuarie 2024, 22:43 Evaluare finalizată 100
POPESCU ANDREI (andreip99) karb 19 Ianuarie 2024, 18:52 Evaluare finalizată 100
Anca Leuciuc (AncaLeuciuc) karb 11 Decembrie 2023, 13:36 Evaluare finalizată 100
Fazacaș Mihai Tudor (FazacasMihai) karb 11 Decembrie 2023, 12:33 Evaluare finalizată E.C
Dracea Andora (Andora_fan) karb 08 August 2023, 20:22 Evaluare finalizată 100
Benchea Matei (matei__b) karb 06 Iulie 2023, 23:29 Evaluare finalizată 100
Carole Serban (SerbanCarole) karb 03 Iulie 2023, 14:55 Evaluare finalizată 0
Adrian Statescu (thinkphp) karb 03 Iulie 2023, 13:36 Evaluare finalizată 100
Adrian Statescu (thinkphp) karb 03 Iulie 2023, 13:35 Evaluare finalizată 100
Korina Karagea (chesta) karb 27 Iunie 2023, 14:50 Evaluare finalizată 100
Korina Karagea (chesta) karb 27 Iunie 2023, 14:50 Evaluare finalizată 10
Boaca Andrei (andreivkrekvei) karb 15 Iunie 2023, 09:33 Evaluare finalizată 100
Moldovan Robert (use KN) (moldovan_robert_lol) karb 01 Mai 2023, 20:53 Evaluare finalizată 100
Musceleanu Cristian (musceleanucristian) karb 13 Aprilie 2023, 18:30 Evaluare finalizată 0
Corbu Mircea-Florin (Corbu_Mircea) karb 05 Aprilie 2023, 18:00 Evaluare finalizată 0
Corbu Mircea-Florin (Corbu_Mircea) karb 05 Aprilie 2023, 17:49 Evaluare finalizată 0
Pirvulescu Serban (Zexsoft) karb 30 Martie 2023, 17:52 Evaluare finalizată 0
Ciorne i (Joergen) karb 30 Martie 2023, 11:47 Evaluare finalizată 100
Popescu Dragos (CristianMacesan) karb 30 Martie 2023, 11:46 Evaluare finalizată 100
Popescu Dragos (CristianMacesan) karb 30 Martie 2023, 11:37 Evaluare finalizată 30
Popescu Dragos (CristianMacesan) karb 30 Martie 2023, 11:36 Evaluare finalizată 30
Duguleanu Ana-Valeria (anavaleria) karb 26 Martie 2023, 18:39 Evaluare finalizată 100
Gheorghies Alexandru (andu2006) karb 20 Martie 2023, 13:16 Evaluare finalizată 100
Gheorghies Alexandru (andu2006) karb 20 Martie 2023, 13:14 Evaluare finalizată 40
Gheorghies Alexandru (andu2006) karb 20 Martie 2023, 13:10 Evaluare finalizată 0
Maria Popescu (dfsdfefawefarg) karb 16 Martie 2023, 22:20 Evaluare finalizată E.C
Croitoriu Andrei (Andrei_Croitoriu) karb 16 Martie 2023, 21:47 Evaluare finalizată E.C
Cozma Tiberiu-Stefan (TibiNyte) karb 15 Martie 2023, 16:20 Evaluare finalizată 100