Soluții trimise

Rezumat problemă

Primăria din Iași a hotărât să modernizeze șoselele din localitate. O șosea este o porțiune de drum care unește două intersecții. Firma constructoare a făcut un studiu pentru a determina costurile pentru fiecare șosea. Fondurile sunt limitate, astfel că în prima fază vor fi modernizate doar drumurile din apropierea Palas-ului, care se află la intersecția cu numărul 1. Mai precis: orice șosea modernizată trebuie sa fie cel puțin la fel de aproape de Palas ca orice șosea ce nu va fi modernizată.

Lungimea drumului dintre două intersecții a și b este numărul cel mai mic de intersecții ce trebuie parcurse pentru a ajunge de la a la b. Șoseaua (a, b) este mai aproape de Palas față de șoseaua (c, d) dacă lungimea drumului de la Palas până la cea mai apropiată intersecție dintre a și b este mai mică decât până la cea mai apropiată intersecție dintre c și d. Dacă lungimile drumurilor până la cele mai apropiate intersecții sunt egale, se compară lungimile drumurilor până la celelalte două intersecții. De exemplu dacă pentru șoselele (4, 7) și (3, 5) avem distanțele de la Palas până la intersecțiile: 3, 4, 5, 7 egale cu: 10, 10, 10, 11 în această ordine, atunci (3, 5) e mai aproape de Palas față de (4, 7) deoarece distanțele minime sunt ambele egale cu 10 dar distanța până la intersecția 3 este tot 10, mai mică față de distanța până la intersecția 7 care este 11. Dacă nu există cale de acces de la Palas la o intersecție a atunci șoselele legate de a nu vor fi modernizate.

Cunoscând: N – numărul de intersecții din oraș codificate prin numere naturale din mulțimea 1..N, M – numărul de șosele și șoselele împreună cu costul de modernizare, și F – fondurile de care dispune primăria, să se afle K – numărul maxim de șosele care pot fi modernizate.

Olimpiada Municipală Iași, clasele XI-XII

ID   Utilizator Problema Data încărcării Stare
Laslau Antonio Luca (antonio2006) modernizare 13 Februarie 2025, 19:16 Evaluare finalizată 40
Penisoara Marian (Frosty) modernizare 13 Februarie 2025, 11:19 Evaluare finalizată 100
Penisoara Marian (Frosty) modernizare 13 Februarie 2025, 11:17 Evaluare finalizată 0
Rosca Vasilica (vasilicarosca) modernizare 13 Februarie 2025, 08:25 Evaluare finalizată 100
Rosca Vasilica (vasilicarosca) modernizare 13 Februarie 2025, 08:24 Evaluare finalizată E.C
Balasescu Tudor (tudor_balasescu) modernizare 11 Februarie 2025, 22:15 Evaluare finalizată 100
Balasescu Tudor (tudor_balasescu) modernizare 11 Februarie 2025, 22:13 Evaluare finalizată 50
Balasescu Tudor (tudor_balasescu) modernizare 11 Februarie 2025, 22:11 Evaluare finalizată 60
Balasescu Tudor (tudor_balasescu) modernizare 11 Februarie 2025, 21:58 Evaluare finalizată 20
Balasescu Tudor (tudor_balasescu) modernizare 11 Februarie 2025, 21:35 Evaluare finalizată 50
Voicu Daria (dariavoicu13) modernizare 11 Februarie 2025, 20:36 Evaluare finalizată 0
Avram Alexandru (Alexandru_Avram) modernizare 11 Februarie 2025, 20:28 Evaluare finalizată 10
Avram Alexandru (Alexandru_Avram) modernizare 11 Februarie 2025, 12:00 Evaluare finalizată 0
Andreea Nechita (andreea1nechi) modernizare 10 Februarie 2025, 14:12 Evaluare finalizată 0
Andreea Nechita (andreea1nechi) modernizare 10 Februarie 2025, 14:12 Evaluare finalizată 0
Andreea Nechita (andreea1nechi) modernizare 10 Februarie 2025, 14:12 Evaluare finalizată E.C
Nistor Dora Valentina (nistor_dora_valentina) modernizare 08 Februarie 2025, 18:03 Evaluare finalizată 100
Nistor Dora Valentina (nistor_dora_valentina) modernizare 08 Februarie 2025, 18:01 Evaluare finalizată 40
Nistor Dora Valentina (nistor_dora_valentina) modernizare 08 Februarie 2025, 17:59 Evaluare finalizată 50
Nistor Dora Valentina (nistor_dora_valentina) modernizare 08 Februarie 2025, 17:57 Evaluare finalizată 30
Nistor Dora Valentina (nistor_dora_valentina) modernizare 08 Februarie 2025, 17:56 Evaluare finalizată E.C
Nistor Dora Valentina (nistor_dora_valentina) modernizare 08 Februarie 2025, 17:54 Evaluare finalizată 30
Nistor Dora Valentina (nistor_dora_valentina) modernizare 08 Februarie 2025, 17:52 Evaluare finalizată 20
Nicula Rebeca (RebecaN) modernizare 07 Februarie 2025, 10:52 Evaluare finalizată 70
Nicula Rebeca (RebecaN) modernizare 07 Februarie 2025, 10:31 Evaluare finalizată 70
Nicula Rebeca (RebecaN) modernizare 07 Februarie 2025, 10:28 Evaluare finalizată 60
Nicula Rebeca (RebecaN) modernizare 07 Februarie 2025, 10:27 Evaluare finalizată 60
Nicula Rebeca (RebecaN) modernizare 07 Februarie 2025, 10:03 Evaluare finalizată 40
Trofin Razvan (TrofinRazvan) modernizare 06 Februarie 2025, 22:02 Evaluare finalizată 100
Tomuta Onisim (OnisimTomuta) modernizare 06 Februarie 2025, 21:54 Evaluare finalizată E.C
Herman Ioan (HermanIoan) modernizare 06 Februarie 2025, 21:45 Evaluare finalizată 100
Banita Marius (marius_085) modernizare 06 Februarie 2025, 16:23 Evaluare finalizată 100
Banita Marius (marius_085) modernizare 06 Februarie 2025, 16:23 Evaluare finalizată 0
David Pulhac (DavidPulhac) modernizare 06 Februarie 2025, 09:32 Evaluare finalizată 100
David Pulhac (DavidPulhac) modernizare 06 Februarie 2025, 09:31 Evaluare finalizată E.C
Stefan Susanu (stefan_313) modernizare 05 Februarie 2025, 21:44 Evaluare finalizată 100
Stefan Susanu (stefan_313) modernizare 05 Februarie 2025, 21:44 Evaluare finalizată 90
Stefan Susanu (stefan_313) modernizare 05 Februarie 2025, 21:44 Evaluare finalizată E.C
Stefan Susanu (stefan_313) modernizare 05 Februarie 2025, 21:29 Evaluare finalizată 10
Olaru Amelia (AmeliaOlaru) modernizare 05 Februarie 2025, 17:46 Evaluare finalizată 90
Gal Armand (GalArmand) modernizare 05 Februarie 2025, 16:58 Evaluare finalizată 100
Olaru Amelia (AmeliaOlaru) modernizare 05 Februarie 2025, 16:49 Evaluare finalizată 90
Olaru Amelia (AmeliaOlaru) modernizare 05 Februarie 2025, 16:49 Evaluare finalizată 90
Olaru Amelia (AmeliaOlaru) modernizare 05 Februarie 2025, 16:45 Evaluare finalizată 90
Olaru Amelia (AmeliaOlaru) modernizare 05 Februarie 2025, 16:44 Evaluare finalizată 30
Filimon Ionut Alex (FilimonIonutAlex) modernizare 05 Februarie 2025, 14:08 Evaluare finalizată 100
Fodor Bogdan (bogfod) modernizare 05 Februarie 2025, 10:44 Evaluare finalizată 90
Fodor Bogdan (bogfod) modernizare 05 Februarie 2025, 10:40 Evaluare finalizată 40
Fodor Bogdan (bogfod) modernizare 05 Februarie 2025, 08:49 Evaluare finalizată 60
Fodor Bogdan (bogfod) modernizare 05 Februarie 2025, 08:28 Evaluare finalizată 100
Du-te sus!