#1164
În seara dinaintea probei de concurs, Cobby a avut un vis demn de un Oscar, cu mai multe evenimente. Se făcea că lumea era reprezentată ca o matrice pătratică de latură N
, cu liniile și coloanele numerotate de la 1
la N
, în care fiecare element era inițial vid. Privind în jur, a realizat că atunci când visează un element al matricei, situat la intersecția liniei i
cu coloana j
, interiorul acestuia se împarte în N
linii și N
coloane, ca o nouă matrice. Apoi, dacă visează la un element din matricea nou formată sau
din cea inițială, se întâmplă la fel.
Pentru a nu se rătăci, eroul nopții a decis să atribuie un indice fiecărei matrice formată începând cu cea inițială căreia i-a asociat indicele 1
. Matricele care se creează primesc indici numere naturale consecutive (2
, 3
, …), în ordinea în care se obţin. Astfel, fiecare element din visul lui Cobby este definit de 3 numere: id
– indicele atribuit matricei din care face parte, i
şi j
– indicii liniei şi coloanei pe care se află elementul.
Cobby realizează că, oricât ar încerca, nu poate visa un element decât o singură dată. Pentru a face visul şi mai interesant, el reţine pentru fiecare matrice un număr natural denumit “coeficient de importanţă”, iniţial 0
pentru fiecare matrice din vis. Din când în când, eroul nostru alege una dintre matrice şi adaugă o valoare VAL
la coeficientul de importanță al ultimelor NR
matrice din care s-a obținut aceasta, inclusiv ea.
După ce au loc toate evenimentele din vis, Cobby vrea să ştie valoarea finală a coeficientului de importanţă pentru un șir de K
matrice date prin indicii lor. Deoarece el se grăbeşte să participe la Concursul Naţional Urmaşii lui Moisil, îţi revine ţie misiunea de a găsi răspunsul pentru fiecare matrice.
Urmasii lui Moisil, 2015
ID | Utilizator | Problema | Data încărcării | Stare | ||
---|---|---|---|---|---|---|
inception | 10 Octombrie 2022, 20:16 | Evaluare finalizată | 100 |