1923 afișări Candale Silviu (silviu) 03.05.2020 www.pbinfo.ro
Etichete: nicio etichetă

HTML5 promovează separarea prezentării de conținut, în sensul că elementele HTML și atributele lor definesc conținutul paginii, nu aspectul lor. Acesta este lăsat în seama CSS. Avem nevoie de CSS pentru că dorim ca paginile create să arate bine, nu doar să conțină informații utile! Acest articol prezintă pe scurt Foile de Stil în Cascadă – CSS (Cascading Style Sheets).

Când lucrăm cu CSS avem în vedere următoarele:

1. cum formatăm conținutul paginii: culori, fonturi, fundaluri, etc. Acestea sunt stabilite prin intermediul regulilor CSS.
2. cum aplicăm formatările elementelor din pagină. Putem folosi:
• stiluri inline – pentru un anumit element din pagină se stabilește un set de reguli;
• selectori – mecanisme prin care un set de reguli CSS se aplică mai multor elemente din pagină.

Salut

Acesta este un paragraf.

Acesta este alt paragraf.

În exemplul de mai sus am folosit stiluri inline, prin intermediul atributului style, aplicat la elementele
și
. S-au folosit câteva reguli CSS:

• color:red; – stabilește culoarea textului, folosind pentru identificare culorii numele acesteia;
• color:#0f0; – stabilește culoarea textului, folosind pentru identificare culorii codul hexazecimal al ei;
• text-align: right; – stabilește aliniarea conținutului unui element de tip block.

Salut

Acesta este un paragraf.

Acesta este alt paragraf.

În exemplul de mai sus am folosit selectori pentru a preciza elementele cărora li se aplică regulile. Aceștia se scriu în interiorul marcajului <style> și sunt de tipuri diverse. În exemplul de mai sus am folosit selectori element.

1923 afișări Candale Silviu (silviu) 03.05.2020 www.pbinfo.ro