Detalii evaluare #23990389

Rezumat problemă

Alex și Mircea, membri veterani ai Comisiei de Entertainment la concursurile de informatică, au fost chemați de către comisia științifică să participe la ediția de anul acesta a concursului InfoOltenia. Comisia științifică le-a spus acestora locația secretă în care se află și le-a transmis că îi așteaptă cu nerăbdare. Cum Alex și Mircea nu pot spune pas la o asemenea ocazie, se pregătesc imediat de plecare. Aceștia, fiind pasionați și de informatică în timpul liber, își pun următoarea întrebare: în câte moduri pot ajunge de la ei de acasă până la locația comisiei științifice?

Formal, harta județului Vâlcea poate fi interpretată ca un grid, în care veteranii se află la coordonatele (0,0), iar comisia se află la coordonatele (m,n). Cum veteranii nu se deplasează decât înainte, dintr-o celulă de coordonate (i,j), aceștia pot face următorul pas într-una din celulele aflate la coordonate (i+1,j), (i,j+1) sau (i+1,j+1). Să se calculeze numărul de moduri în care Alex și Mircea pot ajunge la locația comisiei științifice. Cum numărul acesta poate fi foarte mare, se vrea furnizată valoarea acestuia modulo 666013.

Info-Oltenia 2020, Clasele IX-X

Detalii

Problema veterani Operații I/O veterani.in/veterani.out
Limita timp 1.5 secunde Limita memorie Total: 128 MB / Stivă 32 MB
Id soluție #23990389 Utilizator Matteo Alexandru (Matteoverzotti)
Fișier veterani.cpp Dimensiune 2.39 KB
Data încărcării 22 Septembrie 2020, 10:14 Scor / rezultat 100 puncte

Evaluare


Mesaj compilare

veterani.cpp: In function 'int main()':
veterani.cpp:70:37: warning: ignoring return value of 'FILE* freopen(const char*, const char*, FILE*)', declared with attribute warn_unused_result [-Wunused-result]
   freopen("veterani.in", "r", stdin);

                                     ^
veterani.cpp:71:39: warning: ignoring return value of 'FILE* freopen(const char*, const char*, FILE*)', declared with attribute warn_unused_result [-Wunused-result]
   freopen("veterani.out", "w", stdout);

                                       ^
veterani.cpp:73:28: warning: ignoring return value of 'int scanf(const char*, ...)', declared with attribute warn_unused_result [-Wunused-result]
   scanf("%lld%lld", &n, &m);

                            ^

Rezultat evaluare

Test Timp Mesaj evaluare Scor posibil Scor obținut
0 0 secunde OK. 5 5
1 0 secunde OK. 5 5
2 0 secunde OK. 5 5
3 0 secunde OK. 5 5
4 0 secunde OK. 5 5
5 0 secunde OK. 5 5
6 0.068 secunde OK. 5 5
7 0.052 secunde OK. 5 5
8 0.204 secunde OK. 5 5
9 0.208 secunde OK. 5 5
10 0.2 secunde OK. 5 5
11 0.22 secunde OK. 5 5
12 0.136 secunde OK. 5 5
13 0.208 secunde OK. 5 5
14 0.212 secunde OK. 5 5
15 0.196 secunde OK. 5 5
16 0.224 secunde OK. 5 5
17 0.204 secunde OK. 5 5
18 0.188 secunde OK. 5 5
19 0.224 secunde OK. 5 5
Punctaj total 100

Cum funcționează evaluarea?

www.pbinfo.ro permite evaluarea a două tipuri de probleme:

  • probleme la care rezolvarea presupune scrierea unui program complet
  • probleme la care rezolvarea presupune scrierea unei secvențe de program - câteva instrucțiuni, o listă de declarații, una sau mai multe funcții, etc.

Problema veterani face parte din prima categorie. Soluția propusă de tine va fi evaluată astfel:

  • Programul sursă este compilat folosind compilatorul corespunzător. Dacă în urma compilării se obțin erori sau avertismente, acestea sunt afișate în această pagină.
  • Dacă programul a fost compilat, executabilul obținut va fi rulat, furnizându-i-se unul sau mai multe seturi de date de intrare, în concordanță cu restricțiile specifice problemei. Pentru fiecare set de date se obține un anumit punctaj, în raport cu corectitudinea soluției tale.

Suma punctajelor acordate pe testele utilizate pentru verificare este 100. Astfel, soluția ta poate obține cel mult 100 de puncte, caz în care se poate considera corectă.