Soluții trimise

Rezumat problemă

Unific

#1056

Se consideră un şir A=(A1, A2, ..., AN), format din N numere naturale nenule. Două numere se consideră vecine dacă se află pe poziţii alăturate (Ai are ca vecini pe Ai-1 şi Ai+1, pentru orice 1<i<N, A1 are ca vecin doar pe A2, iar AN are ca vecin doar pe AN-1).

Dacă două elemente vecine Ai, Ai+1 (1≤i<N) au cel puţin o cifră comună, ele se pot unifica. Procedeul de unificare constă în eliminarea din numerele Ai şi Ai+1 a tuturor cifrelor comune şi adăugarea prin alipirea numărului obţinut din Ai+1 la numărul obţinut din Ai, formându-se astfel un nou număr. Numărul Ai va fi înlocuit cu noul număr, iar numărul Ai+1 va fi eliminat din şir.

De exemplu, numerele Ai=23814 şi Ai+1=40273 au cifrele 2, 3, 4 comune, după unificare obţinem Ai=817, iar Ai+1 este eliminat; observaţi că dacă după eliminarea cifrelor comune, numerele încep cu zerouri nesemnificative, acestea vor fi eliminate, apoi se realizează alipirea.

Dacă în urma eliminării cifrelor comune, unul dintre numere nu mai are cifre, atunci numărul rezultat va avea cifrele rămase în celălalt. Dacă în urma eliminării cifrelor comune atât Ai cât şi Ai+1 nu mai au cifre, atunci ambele numere vor fi eliminate din şir, fără a fi înlocuite cu o altă valoare.

Ordinea în care se fac unificările în şir este importantă: la fiecare pas se alege prima pereche de elemente vecine Ai Ai+1 care poate fi unificată, considerând şirul parcurs de la stânga la dreapta. (De exemplu, considerând Ai=123, Ai+1=234, Ai+2=235, se unifică Ai cu Ai+1 => Ai=14, iar unificarea cu următorul număr nu mai este posibilă).

Cunoscându-se şirul celor N numere naturale, să se determine:

a) cifra care apare cel mai frecvent în scrierea tuturor celor N numere; dacă există mai multe cifre cu aceeaşi frecvenţă de apariţie maximă, se va reţine cea mai mică cifră.
b) şirul obţinut prin efectuarea unui număr maxim de unificări, după regulile descrise în enunţ.

OJI 2013, Clasa a VII-a

ID   Utilizator Problema Data încărcării Stare
Andrei Rebecca (andrei_rebecca) Unific 04 Martie 2016, 21:18 Evaluare finalizată 64
Andrei Rebecca (andrei_rebecca) Unific 04 Martie 2016, 21:14 Evaluare finalizată 91
Andrei Rebecca (andrei_rebecca) Unific 04 Martie 2016, 21:13 Evaluare finalizată 55
Andrei Rebecca (andrei_rebecca) Unific 04 Martie 2016, 20:41 Evaluare finalizată 91
Catrina Mirela (Mirela_Magdalena) Unific 04 Martie 2016, 12:54 Evaluare finalizată 14
Catrina Mirela (Mirela_Magdalena) Unific 04 Martie 2016, 10:36 Evaluare finalizată 1
Catrina Mirela (Mirela_Magdalena) Unific 04 Martie 2016, 10:28 Evaluare finalizată 1
Catrina Mirela (Mirela_Magdalena) Unific 04 Martie 2016, 10:26 Evaluare finalizată 0
Catrina Mirela (Mirela_Magdalena) Unific 04 Martie 2016, 10:25 Evaluare finalizată 4
Catrina Mirela (Mirela_Magdalena) Unific 04 Martie 2016, 09:37 Evaluare finalizată 4
Johnny Test (JTest) Unific 03 Martie 2016, 17:35 Evaluare finalizată 32
Johnny Test (JTest) Unific 03 Martie 2016, 17:34 Evaluare finalizată 32
Johnny Test (JTest) Unific 03 Martie 2016, 17:31 Evaluare finalizată 12
Bodnariuc Danut (danutbod) Unific 27 Februarie 2016, 21:17 Evaluare finalizată 100
Caramida Iustina Andreea (iusty) Unific 27 Februarie 2016, 20:58 Evaluare finalizată 10
Caramida Iustina Andreea (iusty) Unific 27 Februarie 2016, 20:55 Evaluare finalizată 5
Vlad Iftode♂♀♪♫☼►§ (LeVladutz) Unific 25 Februarie 2016, 19:33 Evaluare finalizată 19
Vlad Iftode♂♀♪♫☼►§ (LeVladutz) Unific 25 Februarie 2016, 19:32 Evaluare finalizată 0
Vlad Iftode♂♀♪♫☼►§ (LeVladutz) Unific 20 Februarie 2016, 18:43 Evaluare finalizată 0
Vlad Iftode♂♀♪♫☼►§ (LeVladutz) Unific 19 Februarie 2016, 11:50 Evaluare finalizată 0
Vlad Iftode♂♀♪♫☼►§ (LeVladutz) Unific 19 Februarie 2016, 11:16 Evaluare finalizată E.C
Moise Alexandru (moise_alexandru) Unific 18 Februarie 2016, 14:13 Evaluare finalizată 70
Costineanu Raluca (RalucaCostineanu) Unific 14 Februarie 2016, 17:46 Evaluare finalizată 100
Costineanu Raluca (RalucaCostineanu) Unific 14 Februarie 2016, 13:54 Evaluare finalizată 55
Creasta Stefan (steFAN1012) Unific 04 Februarie 2016, 17:40 Evaluare finalizată 100
Creasta Stefan (steFAN1012) Unific 04 Februarie 2016, 17:26 Evaluare finalizată 0
Creasta Stefan (steFAN1012) Unific 04 Februarie 2016, 17:25 Evaluare finalizată 0
Coman Tudor (tudorcoman) Unific 03 Februarie 2016, 19:07 Evaluare finalizată 100
Coman Tudor (tudorcoman) Unific 03 Februarie 2016, 19:03 Evaluare finalizată 91
Coman Tudor (tudorcoman) Unific 03 Februarie 2016, 18:46 Evaluare finalizată 37
Coman Tudor (tudorcoman) Unific 03 Februarie 2016, 18:42 Evaluare finalizată 37
Toader Wiliam (twiliam10) Unific 01 Februarie 2016, 17:51 Evaluare finalizată 6
Creasta Stefan (steFAN1012) Unific 30 Ianuarie 2016, 22:31 Evaluare finalizată 23
Creasta Stefan (steFAN1012) Unific 30 Ianuarie 2016, 22:29 Evaluare finalizată 21
Creasta Stefan (steFAN1012) Unific 30 Ianuarie 2016, 22:06 Evaluare finalizată 0
Creasta Stefan (steFAN1012) Unific 30 Ianuarie 2016, 21:56 Evaluare finalizată 0
Burghelea Rares (Rares_cyg) Unific 30 Ianuarie 2016, 20:05 Evaluare finalizată 100
Aspru Octavian (oaspru) Unific 04 Ianuarie 2016, 19:15 Evaluare finalizată 100
Moise Andrei (Moise_Andrei) Unific 29 Decembrie 2015, 12:11 Evaluare finalizată 91
Moise Andrei (Moise_Andrei) Unific 29 Decembrie 2015, 12:02 Evaluare finalizată 37
Moise Andrei (Moise_Andrei) Unific 29 Decembrie 2015, 11:44 Evaluare finalizată 73
Moise Andrei (Moise_Andrei) Unific 29 Decembrie 2015, 11:42 Evaluare finalizată 73
Moise Andrei (Moise_Andrei) Unific 29 Decembrie 2015, 11:39 Evaluare finalizată 43
Popescu Ioan (giotozila) Unific 21 Decembrie 2015, 12:31 Evaluare finalizată 0
Popescu Ioan (giotozila) Unific 21 Decembrie 2015, 11:41 Evaluare finalizată 0
Gorea-Zamfir Claudiu-Cristian (gorea_claudiu) Unific 04 Decembrie 2015, 23:02 Evaluare finalizată 41
Popescu Ioan (giotozila) Unific 30 Noiembrie 2015, 15:52 Evaluare finalizată 40
Popescu Ioan (giotozila) Unific 30 Noiembrie 2015, 15:51 Evaluare finalizată E.C
Popescu Ioan (giotozila) Unific 30 Noiembrie 2015, 13:24 Evaluare finalizată 0
Coroian David (Coroian_David) Unific 26 Noiembrie 2015, 17:27 Evaluare finalizată 82
Du-te sus!