#1225
Jocul pe care îl joaca Robo atunci când se plictisește este un joc inteligent pentru roboței. Pe ecranul tabletei lui roboțești, sunt N
căsuțe de formă pătrată, cu latura egală cu 1
. Căsuțele sunt așezate pe un rând, una lângă alta, fiind etichetate, în această ordine, cu numere de la 1
la N
. Fiecare căsuță conține câte un număr natural, identificatorul câte unuia dintre prietenii săi, roboței, ca și el. Identificatorii se pot repeta.
Robo poate interschimba conținutul a două căsuțe, numai dacă distanța dintre centrele acestora pe orizontală este egală cu distanța dintre brațele sale; distanța, pe orizontală, dintre centrele a două căsuțe etichetate cu
i
, respectiv cu j
, este j-i
(1≤i<j≤N
).
El își poate fixa în orice moment distanța dintre brațe la 1
sau își poate dubla distanța curentă dintre brațe, de oricâte ori este necesar, fără a depăși valoarea N-1
. Astfel, distanța dintre brațele sale poate fi 1
, apoi, prin dublare, 2
, apoi, prin dublare 4
, apoi, prin dublare 8
etc. La începutul jocului, distanța dintre brațele lui Robo este 1
. De fiecare dată când consideră convenabilă distanța dintre brațe, realizează o interschimbare.
Se cere ca Robo să așeze identificatorii în căsuțe în ordine crescătoare, prin maximum 12500
interschimbări de tipul celei precizate mai sus.
ONI GIM 2015, Clasa a VIII-a
ID | Utilizator | Problema | Data încărcării | Stare | ||
---|---|---|---|---|---|---|
sort2dist | 26 Septembrie 2015, 14:03 | Evaluare finalizată | 12 | |||
sort2dist | 26 Septembrie 2015, 14:02 | Evaluare finalizată | 58 | |||
sort2dist | 07 Iulie 2015, 18:59 | Evaluare finalizată | 11 | |||
sort2dist | 07 Iulie 2015, 18:58 | Evaluare finalizată | 6 | |||
sort2dist | 07 Iulie 2015, 16:33 | Evaluare finalizată | 11 | |||
sort2dist | 18 Mai 2015, 15:46 | Evaluare finalizată | 100 | |||
sort2dist | 18 Mai 2015, 15:46 | Evaluare finalizată | 25 | |||
sort2dist | 18 Mai 2015, 15:45 | Evaluare finalizată | 37 | |||
sort2dist | 18 Mai 2015, 15:45 | Evaluare finalizată | 58 | |||
sort2dist | 18 Mai 2015, 15:44 | Evaluare finalizată | 3 | |||
sort2dist | 18 Mai 2015, 15:42 | Evaluare finalizată | 0 | |||
sort2dist | 03 Mai 2015, 09:33 | Evaluare finalizată | 3 | |||
sort2dist | 30 Aprilie 2015, 22:17 | Evaluare finalizată | 100 | |||
sort2dist | 22 Aprilie 2015, 13:16 | Evaluare finalizată | 100 | |||
sort2dist | 22 Aprilie 2015, 13:04 | Evaluare finalizată | 4 | |||
sort2dist | 20 Aprilie 2015, 17:38 | Evaluare finalizată | 100 | |||
sort2dist | 20 Aprilie 2015, 17:07 | Evaluare finalizată | 100 | |||
sort2dist | 20 Aprilie 2015, 17:02 | Evaluare finalizată | 3 | |||
sort2dist | 20 Aprilie 2015, 16:56 | Evaluare finalizată | 3 | |||
sort2dist | 20 Aprilie 2015, 16:53 | Evaluare finalizată | 3 | |||
sort2dist | 20 Aprilie 2015, 16:48 | Evaluare finalizată | 3 | |||
......... | sort2dist | ......... | ......... | ......... | ||
......... | sort2dist | ......... | ......... | ......... | ||
sort2dist | 18 Aprilie 2015, 23:02 | Evaluare finalizată | 100 |