Soluții trimise

Rezumat problemă

Clatite

#1517

Arpsod adoră două lucruri: matematica și clătitele bunicii sale. Într-o zi, aceasta s-a apucat să prepare clătite. Arpsod mănâncă toate clătitele începând de la a N-a clătită preparată, până la a M-a clătită preparată (inclusiv N și M). Pentru că el vrea să mănânce clătite cu diferite umpluturi și-a făcut următoarea regulă:

“Dacă numărul de ordine al clătitei este prim atunci aceasta va fi cu ciocolată. Dacă numărul de ordine este pătrat perfect sau cub perfect aceasta va fi cu gem. Dacă suma divizorilor numărului este egală cu însuși numărul de ordine atunci aceasta va fi cu înghețată. (se iau în considerare toți divizorii în afară de numărul în sine, inclusiv 1).

În cazul în care o clătită îndeplinește simultan mai multe condiții, se respectă prioritatea sortimentelor: ciocolată > gem > înghețată.
Dacă niciuna dintre condițiile de mai sus nu este îndeplinită, pentru cele cu numărul de ordine par, clătita va fi cu zahar, iar pentru numărul de ordine impar, clătita va fi simplă.”

Cunoscându-se N și M, numere naturale, să se determine câte clătite a mâncat Arpsod în total și numărul de clătite din fiecare tip.

ID   Utilizator Problema Data încărcării Stare
Popescu Sara (TheRealPink) Clatite 08 Aprilie 2025, 13:34 Evaluare finalizată E.C
Moanga Daria Elena (Helen2013) Clatite 08 Aprilie 2025, 13:34 Evaluare finalizată 10
Moanga Daria Elena (Helen2013) Clatite 08 Aprilie 2025, 13:33 Evaluare finalizată 10
Moanga Daria Elena (Helen2013) Clatite 08 Aprilie 2025, 13:33 Evaluare finalizată 10
Marsu🥰 Sofia (Sofi_Tofi) Clatite 08 Aprilie 2025, 13:21 Evaluare finalizată 15
Marsu🥰 Sofia (Sofi_Tofi) Clatite 08 Aprilie 2025, 13:19 Evaluare finalizată 15
Boangiu David (David2013) Clatite 08 Aprilie 2025, 13:16 Evaluare finalizată 10
Ularu Raisa❤️💯 (Ularu_Maria_Raisa) Clatite 08 Aprilie 2025, 13:13 Evaluare finalizată 10
Ularu Raisa❤️💯 (Ularu_Maria_Raisa) Clatite 08 Aprilie 2025, 13:10 Evaluare finalizată 10
Popescu Sara (TheRealPink) Clatite 08 Aprilie 2025, 13:10 Evaluare finalizată 0
Ularu Raisa❤️💯 (Ularu_Maria_Raisa) Clatite 08 Aprilie 2025, 13:10 Evaluare finalizată 10
Alexandroaia Paula-Stefania -_- (Paula_Stefania2013) Clatite 08 Aprilie 2025, 13:07 Evaluare finalizată 85
Alexandroaia Paula-Stefania -_- (Paula_Stefania2013) Clatite 08 Aprilie 2025, 13:05 Evaluare finalizată 40
Alexandroaia Paula-Stefania -_- (Paula_Stefania2013) Clatite 08 Aprilie 2025, 13:04 Evaluare finalizată 40
Moanga Daria Elena (Helen2013) Clatite 08 Aprilie 2025, 12:40 Evaluare finalizată 0
Popescu Sara (TheRealPink) Clatite 08 Aprilie 2025, 12:31 Evaluare finalizată 0
Alexandroaia Paula-Stefania -_- (Paula_Stefania2013) Clatite 08 Aprilie 2025, 12:28 Evaluare finalizată 85
Alexandroaia Paula-Stefania -_- (Paula_Stefania2013) Clatite 08 Aprilie 2025, 12:27 Evaluare finalizată 85
Boangiu David (David2013) Clatite 08 Aprilie 2025, 12:20 Evaluare finalizată 0
Moanga Daria Elena (Helen2013) Clatite 08 Aprilie 2025, 12:18 Evaluare finalizată 0
Moanga Daria Elena (Helen2013) Clatite 08 Aprilie 2025, 12:17 Evaluare finalizată 0
Marsu🥰 Sofia (Sofi_Tofi) Clatite 08 Aprilie 2025, 12:15 Evaluare finalizată 15
Marsu🥰 Sofia (Sofi_Tofi) Clatite 08 Aprilie 2025, 12:15 Evaluare finalizată 15
Marsu🥰 Sofia (Sofi_Tofi) Clatite 08 Aprilie 2025, 12:14 Evaluare finalizată E.C
Boangiu David (David2013) Clatite 08 Aprilie 2025, 12:13 Evaluare finalizată 10
Marsu🥰 Sofia (Sofi_Tofi) Clatite 08 Aprilie 2025, 12:09 Evaluare finalizată 15
Marsu🥰 Sofia (Sofi_Tofi) Clatite 08 Aprilie 2025, 12:08 Evaluare finalizată E.C
Marsu🥰 Sofia (Sofi_Tofi) Clatite 08 Aprilie 2025, 11:56 Evaluare finalizată 15
Onica Vlad (EusuntVlady) Clatite 08 Aprilie 2025, 11:54 Evaluare finalizată 10
Onica Vlad (EusuntVlady) Clatite 08 Aprilie 2025, 11:53 Evaluare finalizată 10
Onica Vlad (EusuntVlady) Clatite 08 Aprilie 2025, 11:51 Evaluare finalizată 10
Moanga Daria Elena (Helen2013) Clatite 08 Aprilie 2025, 11:51 Evaluare finalizată 0
Onica Vlad (EusuntVlady) Clatite 08 Aprilie 2025, 11:50 Evaluare finalizată 10
Moanga Daria Elena (Helen2013) Clatite 08 Aprilie 2025, 11:50 Evaluare finalizată 0
Moanga Daria Elena (Helen2013) Clatite 08 Aprilie 2025, 11:49 Evaluare finalizată 0
Moanga Daria Elena (Helen2013) Clatite 08 Aprilie 2025, 11:48 Evaluare finalizată 10
Boangiu David (David2013) Clatite 08 Aprilie 2025, 11:48 Evaluare finalizată 0
Marsu🥰 Sofia (Sofi_Tofi) Clatite 08 Aprilie 2025, 11:48 Evaluare finalizată 15
Onica Vlad (EusuntVlady) Clatite 08 Aprilie 2025, 11:48 Evaluare finalizată 10
Moanga Daria Elena (Helen2013) Clatite 08 Aprilie 2025, 11:46 Evaluare finalizată 0
Boangiu David (David2013) Clatite 08 Aprilie 2025, 11:45 Evaluare finalizată 0
Boangiu David (David2013) Clatite 08 Aprilie 2025, 11:43 Evaluare finalizată 0
Boangiu David (David2013) Clatite 08 Aprilie 2025, 11:43 Evaluare finalizată 0
Boangiu David (David2013) Clatite 08 Aprilie 2025, 11:39 Evaluare finalizată 0
Boangiu David (David2013) Clatite 08 Aprilie 2025, 11:39 Evaluare finalizată 0
Boangiu David (David2013) Clatite 08 Aprilie 2025, 11:38 Evaluare finalizată 0
Boangiu David (David2013) Clatite 08 Aprilie 2025, 11:34 Evaluare finalizată 0
Boangiu David (David2013) Clatite 08 Aprilie 2025, 11:30 Evaluare finalizată 0
Alexandroaia Paula-Stefania -_- (Paula_Stefania2013) Clatite 08 Aprilie 2025, 11:26 Evaluare finalizată 10
Alexandroaia Paula-Stefania -_- (Paula_Stefania2013) Clatite 08 Aprilie 2025, 11:26 Evaluare finalizată 10
Du-te sus!