Soluții trimise

Rezumat problemă

#3067 optime

Maria iubește numerele prime. Ea scrie pe o foaie de hârtie, în ordine strict crescătoare, un șir format din numerele prime care au cel puțin două cifre. Apoi, din numerele care conțin mai mult de două cifre taie cifrele din stânga, astfel încât să rămână exact două cifre. Dacă după tăierea cifrelor numărul obținut nu este cuprins între 10 și 99, numărul este eliminat din șir. De exemplu, numărul prim 101, care are trei cifre, nu va fi scris, deoarece i se taie cifra din stânga, rezultând numărul 01, adică 1, care nu are exact două cifre, deci după tăiere va fi eliminat din șir.
Maria umple un tabel cu 2 * k linii și k coloane, astfel încât, parcurgându-l pe linii, de sus în jos și fiecare linie de la stânga la dreapta, se obțin numerele din șir. Studiind numerele din tabel, constată că printre acestea se află și numere care nu sunt prime. Cunoscând un număr natural k nenul și un număr natural x, ajutați-o pe Maria:
1. Să determine suma numerelor din tabel care nu sunt prime. Dacă nu există numere care nu sunt prime, suma are valoarea 0.
2. Să aleagă x coloane consecutive din tabel, astfel încât acestea să conțină, în total, un număr maxim de numere prime. Dacă există mai multe posibilități, se va alege secvența de coloane consecutive care are o valoare cât mai mare a coloanei de început din secvență. Să se determine numărul primei coloane din secvența aleasă, precum și numărul total de numere prime din secvență.

ID   Utilizator Problema Data încărcării Stare
[ Ꮄ Ꭵ Ꭷ 1̴1̴ ] (tudorROU) optime 22 Aprilie 2024, 11:04 Evaluare finalizată 100
Popa Ciprian (ciprian_popa) optime 22 Aprilie 2024, 11:03 Evaluare finalizată 100
Petrus Serban (PetrusSerban) optime 21 Aprilie 2024, 11:07 Evaluare finalizată 45
Petrus Serban (PetrusSerban) optime 21 Aprilie 2024, 10:50 Evaluare finalizată 40
Tancu Nineta (ninetatancu) optime 20 Aprilie 2024, 18:36 Evaluare finalizată 30
Tancu Nineta (ninetatancu) optime 20 Aprilie 2024, 17:56 Evaluare finalizată 5
Tancu Nineta (ninetatancu) optime 20 Aprilie 2024, 17:54 Evaluare finalizată 5
Tancu Nineta (ninetatancu) optime 20 Aprilie 2024, 17:53 Evaluare finalizată 5
vicu stefan (stefan_vicu) optime 18 Aprilie 2024, 20:17 Evaluare finalizată 100
vicu stefan (stefan_vicu) optime 18 Aprilie 2024, 20:16 Evaluare finalizată E.C
Aramă Andrei-Robert (AndreiArama) optime 18 Aprilie 2024, 17:20 Evaluare finalizată 100
Aramă Andrei-Robert (AndreiArama) optime 18 Aprilie 2024, 17:14 Evaluare finalizată 30
Aramă Andrei-Robert (AndreiArama) optime 18 Aprilie 2024, 16:48 Evaluare finalizată 20
Craciun Mihaela Teodora (MihaelaTeodoraCraciun) optime 18 Aprilie 2024, 09:56 Evaluare finalizată 100
Mogovan Jonathan (jonathan2667) optime 18 Aprilie 2024, 09:52 Evaluare finalizată 100
Mogovan Jonathan (jonathan2667) optime 18 Aprilie 2024, 09:40 Evaluare finalizată 30
Mogovan Jonathan (jonathan2667) optime 18 Aprilie 2024, 07:28 Evaluare finalizată 30
Craciun Mihaela Teodora (MihaelaTeodoraCraciun) optime 17 Aprilie 2024, 20:17 Evaluare finalizată 30
Craciun Mihaela Teodora (MihaelaTeodoraCraciun) optime 17 Aprilie 2024, 20:11 Evaluare finalizată 15
Craciun Mihaela Teodora (MihaelaTeodoraCraciun) optime 17 Aprilie 2024, 20:10 Evaluare finalizată 10
Craciun Mihaela Teodora (MihaelaTeodoraCraciun) optime 17 Aprilie 2024, 20:09 Evaluare finalizată 0
Craciun Mihaela Teodora (MihaelaTeodoraCraciun) optime 17 Aprilie 2024, 20:06 Evaluare finalizată 0
Craciun Mihaela Teodora (MihaelaTeodoraCraciun) optime 17 Aprilie 2024, 20:06 Evaluare finalizată 10
Stefan Tiberiu (Stefan_Tiberiu) optime 17 Aprilie 2024, 10:08 Evaluare finalizată 0
Prodan Alexandra (genius112) optime 16 Aprilie 2024, 17:29 Evaluare finalizată 100
Racovita Dennis Gabriel (Rako) optime 16 Aprilie 2024, 13:23 Evaluare finalizată 100
Racovita Dennis Gabriel (Rako) optime 16 Aprilie 2024, 13:23 Evaluare finalizată 35
Racovita Dennis Gabriel (Rako) optime 16 Aprilie 2024, 12:33 Evaluare finalizată 30
Racovita Dennis Gabriel (Rako) optime 16 Aprilie 2024, 12:32 Evaluare finalizată 0
Racovita Dennis Gabriel (Rako) optime 16 Aprilie 2024, 12:32 Evaluare finalizată 15
Popescu Adina (Popescu_Adina) optime 16 Aprilie 2024, 10:31 Evaluare finalizată 15
Popescu Adina (Popescu_Adina) optime 16 Aprilie 2024, 09:50 Evaluare finalizată 20
Popescu Adina (Popescu_Adina) optime 16 Aprilie 2024, 09:27 Evaluare finalizată 15
Popescu Adina (Popescu_Adina) optime 16 Aprilie 2024, 09:11 Evaluare finalizată 10
Popescu Adina (Popescu_Adina) optime 16 Aprilie 2024, 09:10 Evaluare finalizată 15
Popescu Radu (Dark_Wolf123) optime 16 Aprilie 2024, 09:05 Evaluare finalizată 100
Popescu Radu (Dark_Wolf123) optime 16 Aprilie 2024, 08:47 Evaluare finalizată 30
Popescu Radu (Dark_Wolf123) optime 16 Aprilie 2024, 00:29 Evaluare finalizată 0
Popescu Adina (Popescu_Adina) optime 15 Aprilie 2024, 17:47 Evaluare finalizată 5
Popescu Adina (Popescu_Adina) optime 15 Aprilie 2024, 17:39 Evaluare finalizată 5
Popescu Adina (Popescu_Adina) optime 15 Aprilie 2024, 17:38 Evaluare finalizată 5
Ciurea Andrei (AndreiCiurea) optime 15 Aprilie 2024, 11:25 Evaluare finalizată 15
Pintilie Luca (LucaPintilie) optime 15 Aprilie 2024, 10:52 Evaluare finalizată 5
Pintilie Luca (LucaPintilie) optime 15 Aprilie 2024, 10:50 Evaluare finalizată 5
Pintilie Luca (LucaPintilie) optime 15 Aprilie 2024, 10:48 Evaluare finalizată 5
Pintilie Luca (LucaPintilie) optime 15 Aprilie 2024, 10:47 Evaluare finalizată 5
Pintilie Luca (LucaPintilie) optime 15 Aprilie 2024, 10:45 Evaluare finalizată 0
alecu izsak andrei (andrei216216) optime 15 Aprilie 2024, 10:20 Evaluare finalizată 30
alecu izsak andrei (andrei216216) optime 15 Aprilie 2024, 10:20 Evaluare finalizată 25
alecu izsak andrei (andrei216216) optime 15 Aprilie 2024, 10:18 Evaluare finalizată 25